Prima statiune de schi din Europa care interzice fumatul

„Au trecut ani de zile de când am început să împărţim scrumiere de buzunar gratuite şi nu s-a schimbat nimic [în privinţa] numărului de mucuri de ţigară pe care le găseam la sfârşitul sezonului de schi“, a declarat Benjamin Mugnier, director de marketing al staţiunii de schi Les Gets.

 

Am avut o zi de curăţenie primăvara trecută cu 100 de voluntari şi, după ce am străbătut muntele, am găsit 3.000 de mucuri de ţigară”.

 

Mugnier a adăugat că este sigur că sunt mai multe pe care nu le-au găsit încă. Acesta a fost momentul în care a decis să sugereze interzicerea fumatului.

 

Poliţia municipală va efectua patrule de-a lungul pârtiilor, iar cei care vor fi prinşi aprinzându-şi ţigara ar putea fi amendaţi, potrivit CNN.

 

Staţiuni de schi în care nu se fumează funcţionează deja în alte părţi ale lumii, precum Japonia, Noua Zeelandă şi Canada. Dar Les Gets intră pe un teritoriu nou.

 

Aproximativ 32% dintre adulţii francezi cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani se identifică drept fumători, potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul francez al Sănătăţii, faţă de numai 12,5% în SUA.

 

Mugnier a declarat că decizia de a renunţa la ţigări a fost grea, dar necesară. Iar regula nu se aplică doar schiorilor şi snowboarderilor.

 

Les Gets, situat în estul Franţei, în apropiere de graniţa cu Elveţia, are un sezon activ pe tot parcursul anului, cu drumeţii, escaladă şi camping.

 

De asemenea, a găzduit Campionatul Mondial de Mountain Bike din 2022.

 

În timp ce zăpada putea ascunde grămezile de mucuri de ţigară pentru o parte a anului, aceasta a provocat surprize neplăcute atunci când a început topirea zăpezii în primăvară.

 

Cu toate acestea, Les Gets nu implementează o interdicţie totală a fumatului. Staţiunea a amenajat cinci zone desemnate pentru fumat în partea de sus a telescaunelor pentru cei care poftesc la gustul tutunului în timpul pauzelor de schi.

 

Toate mucurile de ţigară colectate în aceste zone vor fi reciclate pentru utilizarea energiei, a precizat staţiunea într-un comunicat de presă.

 

Dar, fiind primul care încearcă această abordare fără fum, Les Gets speră că poate iniţia o nouă tendinţă în domeniul ospitalităţii, având grijă în acelaşi timp de Pământ.

 

Deşi au existat temeri că unii vizitatori şi-ar putea anula rezervările sau nu s-ar mai întoarce anul viitor din cauza interdicţiei de a fuma, Mugnier a spus că nu a fost o problemă.

 

Când staţiunea şi-a informat prima rundă de oaspeţi despre această nouă interdicţie, majoritatea covârşitoare şi-a exprimat sprijinul, chiar şi fumătorii au fost în favoarea interdicţiei.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *