Primul contact la nivel înalt după scrutin: Pence a vorbit cu viitorul vicepreşedinte, Kamala Harris – International

Actualul vicepreşedinte al SUA, Mike Pence, a discutat cu vicepreşedintele-ales, Kamala Harris, pentru a-i oferi consultanţă înainte de învestitură, acesta fiind primul contact la nivel înalt între cele două administraţii după scrutinul din noiembrie, potrivit publicaţiei The Hill, citată de Mediafax. Totodată, AFP subliniază nota de contrast al acestei conversații cu relația dintre Donald Trump și și președintele ales Joe Biden.

Conversaţia între Mike Pence şi Kamala Harris a avut loc joi, a declarat un oficial de la Washington, potrivit publicaţiei The Hill.

Este prima dată când cei doi lideri au discutat, după scrutinul prezidenţial din noiembrie. Mike Pence şi Kamala Harris vorbiseră ultima dată la dezbaterea electorală din noiembrie.

Acesta este contactul la nivelul cel mai înalt între Administraţia Donald Trump şi noua echipă prezidenţială. Preşedintele în funcţie, Donald Trump, nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden şi nu l-a sunat pe viitorul preşedinte al SUA.

Donald Trump a anunţat săptămâna trecută, pe fondul polemicilor apărute după violenţele produse la Capitoliu, că, deşi este “în dezacord total cu rezultatul scrutinului prezidenţial”, “va exista o tranziţie ordonată a puterii pe 20 ianuarie”.

Mike Pence a anunţat că va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui Joseph Biden şi a vicepreşedintelui Kamala Harris. Potrivit unor surse, Donald Trump intenţionează să părăsească Washingtonul în dimineaţa zilei de 20 ianuarie, înainte de începerea ceremoniei de învestitură.

Cu cinci zile înainte de învestitură, președintele Trump încă nu l-a felicitat pe democrat pentru victoria sa electorală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *