Procurorul general al SUA, Merrick Garland, în vizită Ucraina

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, care conduce Departamentul Justiţiei în administraţia Biden, a efectuat vineri o vizită surpriză în Ucraina, fiind deja a doua sa deplasare în această ţară de la invazia rusă din urmă cu puţin peste un an, relatează CNN.

Merrick Garland, procurorul general al SUAFoto: CNP/AdMedia / Sipa Press / Profimedia

Deplasarea nu a fost anunţată din motive de securitate, potrivit unui oficial al Departamentului de Justiţie. Garland a fost invitat la Liov de procurorul general ucrainean, a declarat oficialul, şi s-a alăturat preşedintelui Volodimir Zelenski la „Conferinţa Uniţi pentru Justiţie”.

Procurorul general „a avut mai multe întâlniri şi a reafirmat hotărârea noastră de a trage Rusia la răspundere pentru crimele comise în invazia sa nedreaptă şi neprovocată împotriva vecinului său suveran”, a spus oficialul.

Vizita are loc la aproape două săptămâni după ce preşedintele Joe Biden a efectuat prima sa vizită în Ucraina de la începutul războiului şi este una dintre numeroasele deplasări efectuate de membrii cabinetului Biden. Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a făcut, de asemenea, recent o călătorie în Ucraina pentru a se întâlni cu Zelenski.

De la începutul invaziei, Departamentul american al Justiţiei a luat mai multe măsuri pentru a trage la răspundere guvernul rus şi susţinătorii acestuia.

Miercuri, Garland a declarat în faţa Comisiei juridice a Senatului că, în opinia sa, guvernul rus a comis crime împotriva umanităţii şi a declarat că Departamentul de Justiţie sprijină eforturile depuse de Haga pentru a investiga şi urmări în justiţie aceste crime. „Statele Unite sprijină ceea ce se dezvoltă acum la Haga, sponsorizat de Eurojust, analizând posibilitatea de a crea această instanţă (pentru a acuza crimele de agresiune)”, a declarat Garland. (News.ro)

spot_imgspot_img