Proiectul legii vaccinării, deblocat după 2 ani și jumătate de stat în sertar. Legea nu va aduce obligativitatea vaccinării, deoarece nu există consens politic – Sanatate

Proiectul legii vaccinării, blocat în sertarele Camerei Deputaților de peste 2 ani și jumătate, va fi deblocat săptămâna aceasta – va fi dezbătut mâine sau cel târziu miercuri în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, iar apoi, cel mai probabil săptămâna viitoare, ar urma să intre la votul final în Camera Deputaților, au declarat surse politice pentru HotNews.ro. Proiectul nu va aduce obligativitatea vaccinării, deoarece consensul politic a fost obținut pe o formă care nu prevede obligativitatea, ci doar recomandarea vaccinării cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, au precizat sursele citate, pentru HotNews.ro.

În plus, o eventuală prevedere ca accesul copiilor nevaccinați să fie interzis în școli și grădinițe, dorită de unele voci, risca să fie neconstitutională și ar fi încălcat dreptul acestora la educație, au mai explicat pentru HotNews.ro sursele citate.

Prevederile-cheie din proiectul de lege:

  • Accesul copiilor în școli și grădinițe, interzis în caz de epidemie. Chiar dacă nu prevede obligativitatea, legea va interzice accesul unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în cazul în care în comunitatea respectivă are loc o epidemie.
  • Stocuri de vaccinuri pe cel puțin un an. De asemenea, autoritățile vor trebui să asigure un stoc de vaccinuri cel puțin egal cu necesarul anual, au precizat sursele citate, pentru HotNews.ro.
  • Părinții care refuză vaccinarea trebuie să se informeze. Părinții care refuză vaccinarea copiilor vor trebuie să meargă la informări pe tema vaccinării.

Proiectul legii vaccinării, elaborat de Ministerul Sănătății, a fost aprobat de Guvern pe 9 august 2017 și a ajuns la Parlament o zi mai târziu. Pe 23 octombrie 2017, el a fost adoptat de Senat, apoi a ajuns la Camera Deputaților (for decizional) unde stă blocat de peste 2 ani și jumătate. În prezent, proiectul se află în sertarul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, unde termenul de depunere a raportului ar fi trebuit să fie 7 noiembrie 2017, iar apoi să meargă în plen.

Proiectul legii vaccinării, în forma adoptată de Senat, poate fi consultat aici.

Articol în curs de editare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *