PSD Olt cere demisia prefectului Ştefan Nicolae, susţinând că acesta a participat la un miting neautorizat al PNL Slatina

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Organizaţia PSD Olt cere demisia prefectului Ştefan Nicolae, susţinând că acesta a participat la un miting neautorizat al PNL Slatina. „Comportamentul său partinic este inacceptabil şi ar trebui să conducă la demisia sa imediată. Participarea la un miting neautorizat al unui partid politic în calitate de prefect este o încălcare gravă a normelor de imparţialitate şi legalitate, care ar trebui să guverneze activitatea sa”, susţine preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, potrivit News.ro.

Sustinatori PSD și PNLFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Proaspăt instalat în funcţia de prefect, Ştefan Nicolae, noul locatar al Instituţiei Prefectului Judeţului Olt, şi-a început «misiunea» cetăţenescă cu grija faţă de procentele electorale ale PNL. La scurt timp după depunerea jurământului, acesta a participat la mitingul neautorizat al PNL Slatina, organizat în faţa instituţiei pe care o reprezintă, în ciuda faptului că a clamat la învestire principul legalităţii, obiectivităţii şi al echilbrului în activitatea sa şi în procesul electoral”, a afirmat Marius Oprescu, preşedintele PSD Olt, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că se impune demisia prefectului ”care, deşi avea experienţa funcţiei, a dovedit un comportament incompatibil cu principiile de imparţialitate şi legalitate ale funcţiei sale”.

„Comportamentul său partinic este inacceptabil şi ar trebui să conducă la demisia sa imediată. Participarea la un miting neautorizat al unui partid politic în calitate de prefect este o încălcare gravă a normelor de imparţialitate şi legalitate, care ar trebui să guverneze activitatea sa. Este esenţial ca oficialii publici să fie dedicaţi respectării legii şi să servească interesele cetăţenilor în mod corect şi imparţial”, a susţinut Oprescu.

spot_imgspot_img