PSD și PNL „discută” prin comunicate. Oamenii lui Ciolacu și Ciucă se somează în privința taxei de solidaritate

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

PSD și PNL s-au somat public reciproc, joi, să explice public de ce susțin sau refuză noi modificări fiscale. Social-democrații au solicitat joi, partenerilor de la PNL, printr-un comunicat oficial, să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate. În replică, liberalii au răspuns tot printr-un comunicat de presă că „o majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii”.

Nicolae Ciucă și Marcel CiolacuFoto: Agerpres

„PSD solicită colegilor de la PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari. Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanţi ai PNL au cerut cu vehemenţă ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alţii, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeaşi vehemenţă, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri şi ar creşte preţurile la clienţii finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD”, transmit social-democrații printr-un comunicat oficial.

PSD le cere liberalilor să explice cetățenilor de ce unele firme își diminuează artificial profiturile

PSD mai spune că ”cei din PNL trebuie să spună clar cetăţenilor dacă acceptă comportamentul unor firme cu venituri foarte mari care îşi reduc obligaţiile către stat, prin diminuarea artificială a profiturilor”.

PSD susține în sprijinul promovării taxei de solidaritate că „sunt multe companii româneşti care raportează profiturile reale şi plătesc impozite a căror valoare depăşeşte 3-4% din cifra lor de afaceri”.

„În prezent, sunt multe companii româneşti care raportează profiturile reale şi plătesc impozite a căror valoare depăşeşte 3-4% din cifra lor de afaceri. Mai mult decât atât, taxa de solidaritate susţinută de PSD vizează în special companiile care şi-au multiplicat veniturile prin creşterea speculativă a unor preţuri, în actualul context inflaţionist. Contrar criticilor unor lideri PNL, taxa de solidaritate are ca efect descurajarea acestor comportamente speculative care au afectat în mod nejustificat puterea de cumpărare a cetăţenilor români”, susțin social-democrații.

Replica PNL: Ar trebui să evite tentaţia să lanseze măsuri fiscale care dau bine la un anumit tip de alegători

La rândul lor, liberalii le răspund partnerilor de coaliției tot printr-un comunicat de presă, că poziţia lor în privinţa suprataxării companiilor „rămâne una foarte clară şi fermă”, şi anume că nu susţine majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil.

„Nu susţinem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil. O majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva. De altfel, coaliţia în ansamblul ei (inclusiv PSD) s-a angajat ca în acest an să nu introducă nicio taxă nouă sau să le majoreze pe cele existente. Anul 2023 a început deja cu un Cod Fiscal modificat, prin măsuri de echilibrare a taxării şi de eliminare a unor inechităţi din sistem, cod fiscal pe care l-au agreat toate cele trei partide din coaliţia de guvernare”, spun cei de la PNL.

Liberalii subliniază faptul că ”partidele ar trebui să evite tentaţia să lanseze măsuri fiscale care dau bine la un anumit tip de alegători, dar care riscă să arunce în aer stabilitatea fiscală”.

”Introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari înseamnă creşterea în cascadă a preţurilor la produse şi servicii care vor afecta toţi românii(…)România are un cadru fiscal stabil, predictibil şi atrăgător pentru investitori. O dovedesc cifrele macroeconomice din anul trecut, care arată că am atras investiţii străine directe la un nivel record: 11,3 miliarde euro (potrivit estimării BNR). PIB-ul a avut un avans de 4,9% (potrivit estimării Comisiei Naţionale de Prognoză), economia performând peste aşteptări (estimarea iniţială era de 4,6%). Exporturile româneşti au fost de 85 miliarde euro (în primele 11 luni ale 2022). Aceste valori preliminare vor fi confirmate de cele finale, care urmează să fie publicate de către INS”, argumentează PNL.

Schimbul de comunicate de presă între cele două partide aflate la guvernare în coaliție are loc în contextul în care președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că vrea să propună în Coaliție taxa pe solidaritate de 1% pe profit pentru companiile mari.

La propunerea publică a PSD, o parte dintre liderii PNL au reacționat și au transmis că nu susțin noi creșteri de taxe pentru că mediul de afaceri din România are nevoie de „predictibilitate”.

Schimbul de replici vine pe fondul viitoare rocade guvernamentale care trebuie să se facă la sfârșitul lunii mai prin preluarea funcției de premier de către PSD.

spot_imgspot_img