Putin este ‘iresponsabil’ când vorbește despre armele nucleare ‘cu ușurință’, afirmă Washingtonul

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Statele Unite au calificat drept „iresponsabile” remarcile „ușoare” ale președintelui rus Vladimir Putin, care a minimalizat miercuri riscul de a folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUAFoto: Patrick Semansky / AFP / Profimedia Images

Refuzând să-i răspundă direct lui Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a subliniat că „orice discuție lejeră despre arme nucleare este absolut iresponsabilă”, după ce președintele rus a sugerat că Rusia nu ar folosi arme nucleare în primul rând, ci doar „ca răspuns” la un eventual atac inamic pe teritoriul său.

Putin a insistat că Rusia nu a „înnebunit” și că își consideră propriul arsenal nuclear doar un mijloc de descurajare pur defensiv.

„Nu am înnebunit, suntem conștienți ce sunt armele nucleare. Avem aceste mijloace într-o formă mai avansată și mai modernă decât orice altă țară nucleară, e un fapt evident. Dar nu ne apucăm să alergăm în jurul lumii fluturând această armă ca un brici”, a spus el.

Putin a continuat susținând că Rusia „ar putea fi singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei”, el adăugând: „Depinde de noii lideri ai Ucrainei”.

spot_img