Putin: Rusia va folosi armele nucleare doar „dacă va fi necesar” pentru a-şi apăra suveranitatea

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că ţara sa va recurge la folosirea armelor nucleare doar „dacă este necesar” pentru a-şi apăra suveranitatea, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

„Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a spus Putin în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg.

El a catalogat drept „iresponsabile” declaraţiile unor oficiali occidentali conform cărora Rusia ameninţă omenirea cu armele sale nucleare.

„Am auzit acest tip de retorică. Noi să rămânem tăcuţi? Răspundem aşa cum trebuie. Dar imediat ce răspundem ei se prevalează de asta şi spun: Rusia este o ameninţare”, a susținut preşedintele rus.

Cât despre o posibilă confruntare militară directă a Rusiei cu Occidentul ca urmare a războiului pornit de Moscova în Ucraina, Putin a răspuns că ţările occidentale au declarat de fapt în trecut „război pe scară extinsă” unor ţări precum Irak, Libia, Afganistan sau Iugoslavia.

___

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *