Radu Mazăre rămâne în închisoare – decizie definitivă a instanței

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre – aflat în penitenciar – rămâne cu pedeapsa 5 ani de închisoare în dosarul “Polaris”, pentru luare de mită și conflict de interese, după ce instanța supremă i-a respins definitiv contestația făcută la această decizie.

Radu Mazare (2017)Foto: Agerpres
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni ca nefondate contestaţiile în anulare formulate de fostul primar Radu Mazăre și de omul de afaceri Sorin Strutinsky împotrivadeciziei din februarie a instanței supreme de condamnare la 5 ani de închisoare.
Decizia pronunțată luni de ICCJ este definitivă.
Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de plaje și terenuri din Mamaia. De asemenea, el este judecat în mai multe dosare instrumentate de către procurorii DNA.
Acuzațiile pe care DNA i le-a adus lui Mazăre în dosarul Polaris
Prin decizia ICCJ din februarie, fostul deputat PSD Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, a fost achitat definitiv. El primise la instanţa de fond o condamnare de 5 ani şi jumătate de închisoare.
Au fost achitați și Gabriel Marius Stan, fost viceprimar al Constanţei, şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa: Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea. Soluție de achitare a mai primit şi firma Polaris.
Singurii condamnați au fost Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, care au primit câte 5 ani de închisoare.
De asemenea, instanța supremă a decis confiscarea de la Radu Mazăre și Sorin Strutinsky a câte 3.416.371,02 lei și menţine sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor acestora.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Polaris în decembrie 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese. În acelaşi dosar, au fost trimiși în judecată fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, precum şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăţi şi o firmă pe care el o administra.
DNA mai spune că, în perioada 2008 – 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.
În anul 2008, între Polaris M Holding SRL şi primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Conform DNA, şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding şi aceeaşi firmă controlată de Mazăre şi Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei.
DNA mai arată că, urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu de 200.213.248 lei, iar principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale şi crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre.