Rata natalității a ajuns în Germania la cel mai scăzut nivel de după al Doilea Război Mondial

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Numărul nou-născuților din Germania a scăzut în 2025 pentru al patrulea an consecutiv, ajungând la aproximativ 654.300, cel mai scăzut nivel din 1946 și cu 3,4% mai mic decât cei 677.117 de copii născuți în 2024, conform datelor provizorii publicate marți de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), informează EFE și Agerpres.

Numărul deceselor – în jur de 1,01 milioane – a depășit nașterile cu 352.000, reprezentând cel mai mare deficit de nașteri postbelic.

Rata scăzută a natalității din ultimii ani se datorează în principal ajungerii generației născute în anii 1990, mai redusă din punct de vedere numeric, la vârsta fertilă importantă de la începutul decadei 30 și scăderii ratei generale a natalității începând din 2022.

Structura nașterilor conform ordinii nașterii a rămas stabilă în 2025. Astfel, din totalul copiilor născuți, 46,6% au fost primul născut, 34,8% au fost al doilea copil, iar 18,6% au fost al treilea sau următorii copii din viața mamei.

Conform rezultatelor celei de-a 16-a proiecții demografice coordonate, publicate în decembrie anul trecut, o creștere viitoare a numărului de nașteri în Germania ar fi posibilă doar dacă s-ar produce o creștere semnificativă a ratei natalității globale și s-ar înregistra o imigrație netă cel puțin moderată.

Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții favorabile, se preconizează că numărul nașterilor va rămâne sub nivelul relativ ridicat înregistrat în 2021, când a ajuns la 795.000.

spot_img