Războiul din Ucraina, ziua 313. Rusia îşi schimbă tacticile de luptă. Ucrainenii reuşesc să respingă o parte din atacurile aeriene inamice

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

UPDATE 05:00 Bătălii aprige au izbucnit în estul şi sudul Ucrainei în prima noapte de Anul Nou

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Militar de Est, Serhiy Cherevaty, a declarat că Rusia aparent are nevoie de o „pauză operaţională” din cauza pierderilor sale grele suferite în apropiere de Bakhmut şi Soledar din regiunea Doneţk, dar probabil că va continua atacurile din „motive politice”.

În ultimele şase luni, Rusia şi-a adunat trupele şi echipamentul într-o încercare disperată de a captura Bakhmut. Ambele părţi au suferit pierderi grele în bătălia de uzură şi războiul brutal de tranşee din jurul oraşului Bakhmut.

Trupele ruse au continuat bombardarea de rutină a aşezărilor de lângă Bakhmut, Avdiivka, Lyman şi Novopavlivka din regiunea Doneţk.

UPDATE 04:00 Artileria rusă face ravagii în centrul şi estul Ucraine

În regiunea centrală a regiunii Dnipropetrovsk, o femeie de 48 de ani a fost rănită în oraşul Nikopol, după ce artileria rusă a bombardat masiv oraşul, susţine guvernatorul Valentyn Reznichenko.

Regiunea din nord-estul Harkovului a intrat, de asemenea, sub atacul artileriei ruse peste noapte, potrivit guvernatorului Oleh Syniehubov. Nu au fost raportate victime.

UPDATE 03:00 Bombardamentele ruşilor devin ineficiente în Kiev

Administraţia militară a oraşului Kiev a raportat că apărarea antiaeriană a doborât peste 20 de proiectile în noaptea de 2 ianuarie. Administraţia nu a specificat câte dintre ţintele doborâte erau drone.

UPDATE 02:00 Apărarea anti-aeriană ucraineană doboară rachetele ruseşti

Administraţia militară a oraşului Kiev a raportat că 12 ţinte aeriene au fost doborâte de apărarea antiaeriană a Ucrainei în noaptea de 2 ianuarie. În districtul Desnyanskyi al oraşului, balcoanele şi ferestrele unei clădiri înalte au fost avariate de resturile proiectilelor. Alerta de raid aerian în oraş rămâne activă.

UPDATE 01:00 Explozii raportate la Kiev

Mai multe explozii au fost raportate la Kiev în noaptea de 2 ianuarie. Administraţia militară a oraşului Kiev a confirmat că apărarea aeriană a fost activă în capitală şi în regiunea Kiev.

UPDATE 00:30 Guvernator: Rusia a lovit regiunea Sumy de peste 110 de ori în ultimele 24 de ore

Guvernatorul regiunii Sumy, Dmytro Zhyvytsky, a declarat că armata rusă a tras de 114 ori în cinci aşezări. Deşi nu au existat victime civile, ruşii au distrus o biserică, un centru cultural şi un loc de adunare local.

Rezumatul zilei

  • Preşedintele ucrainean Voldomir Zelenski a transmis un mesaj clar: „Ruşii sunt speriaţi şi pe bună dreptate. Le este frică. Se simte. Şi pe bună dreptate sunt îngrijoraţi, pentru că vor pierde. Dronele, rachetele, orice altceva nu le va ajuta”
  • Marea Britanie încetează să mai importe GNL din Rusia. Regatul Unit a oprit toate importurile de gaz natural lichefiat rusesc la 1 ianuarie.
  • Ruşii terorizează Hersonul cu rachete în speranţa că civilii vor părăsi de bună voie oraşul

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_img