Reacția Germaniei față de amenințările Kremlinului privind ruperea relațiilor cu UE: ”Este de neînțeles” – International

Ministerul Afacerilor Externe german a transmis vineri că amenințarea Moscovei privind ruperea relațiilor cu UE este”deconcertantă„ și ”de neînțeles”, informează Reuters.

“Aceste declarații sunt cu-adevărat deconcertante și de neînțeles”, a comentat purtătoarea de cuvânt a ministerului extern al Germaniei. La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului Steffen Seibert a adăugat: ”Nu pot decât să întăresc aceste afirmații”.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe a mai indicat faptul că șeful diplomației germane, Heiko Maas, nu a exclus impunerea de noi sancțiuni Rusiei, dar, în același timp a subliniat importanța dialogului cu Moscova.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Moscova este gata să taie relațiile cu Uniunea Europeană dacă statele blocului comunitar vor impune sancțiuni economice dure regimului de la Kremlin, potrivit unui extras dintr-un interviu ce urmează a fi publicat integral vineri.

Declarația lui Lavrov vine în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și UE, după arestarea și condamnarea opozantului lui Vladimir Putin Alexei Navalnîi, ceea ce a declanșat proteste masive în Rusia și discuții la nivelul UE privind noi sancțiuni.

Trei surse diplomatice au declarat joi pentru Reuters că, cel mai probabil, UE va impune interdicții de călătorie și înghețarea activelor unor apropiați ai președintelui Vladimir Putin chiar din cursul acestei luni, după ce Germania și Franța ar fi lăsat să se înțeleagă că sunt de acord cu aceste sancțiuni.

Presiunile pentru sancționarea Moscovei s-au intensificat după ce Kremlinul a expulzat diplomați din Germania, Polonia și Suedia chiar în ziua vizitei șefului diplomației europene Josep Borrell în Rusia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *