Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, în vârstă de 75 de ani, va fi internat în spital săptămâna viitoare din cauza unei hipertrofii benigne de prostată, a anunțat miercuri Palatul Buckingham, potrivit AFP.
Regele Charles al III-leaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea
„La fel ca mii de bărbați în fiecare an, regele a consultat un medic în legătură cu o mărire a prostatei. Afecțiunea Majestății Sale este benignă și va merge la spital săptămâna viitoare pentru o procedură corectivă”, a anunțat palatul într-un scurt comunicat, adăugând că angajamentele sale publice vor fi amânate pentru o scurtă perioadă pentru a-i permite să se recupereze.
Kate, prințesa de Wales, de asemenea internată în spital
Acest anunț a venit la foarte scurt timp după ce, miercuri, a fost difuzată informația că Prinţesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, se află în spital, unde a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală programată, care a fost efectuată cu succes.
Potrivit unui comunicat al Palatului Kensington, Kate ar urma să rămână în spital timp de 10 până la 14 zile înainte de a reveni la domiciliu pentru a se recupera.
Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost văzută ultima oară în public în ziua de Crăciun, când familia regală britanică a mers la slujba religioasă la care participă în mod tradițional la biserica din apropierea locuinței regelui Charles din Sandringham, localitate aflată în estul Angliei.
Palatul regal a precizat că soția prințului moștenitor William a fost internată în London Clinic, un spital privat din capitala Marii Britanii. Casa regală nu a oferit informații privind intervenția chirurgicală sau motivele pentru care Kate a avut nevoie de ea.
Un purtător de cuvânt al Palatului a precizat însă că prințesa nu suferă de cancer.





