Reportaj AFP din estul Ucrainei: „Ceva îngrozitor va veni aici…”

În așteptarea tăvălugului rusesc, Donbasul aflat sub control ucrainean își evacuează populația. Femei, copii, bătrâni… Erau sute în acest weekend și în acest început de săptămână care așteptau să plece la gara din Kramatorsk, cu frontonul proaspăt vopsit în roșu și alb, potrivit unui reportaj AFP.

Kramatorsk, cladire administrativaFoto: Hotnews

„Așa este încă din acest weekend, cu aproape 2.000 de oameni pe zi îmbarcându-se spre vest, spre Lviv sau în altă parte”, spune Nasir, un voluntar umanitar care este implicat în operațiunea de evacuare.

„În mod normal erau două trenuri pe zi, dar acum sunt patru”, spune el.

“Situația este rea. Mulți oameni au plecat deja, bărbații rămân, familiile noastre pleacă”, spune Andrei, a cărui soție și cei doi copii așteaptă liniștiți, cu bagajele la picioare, sub copertina magazinaș.

Sofia, adolescenta, râde nervoasă cu trei prieteni. Au luat „o infuzie mare de valeriană pentru a se relaxa”, recunoaște Sofia „fiind puțin tristă”.

„Ca toți ceilalți, îmi trimit copiii în vest (al țării), în satul cumnatului meu, unde nu există operațiuni militare”, are grijă să precizeze Andrei.

Următorul Mariupol?

De când Rusia a anunțat că dorește „să-și concentreze eforturile pe eliberarea Donbas”, această regiune de est, un bazin minier istoric al Ucrainei, trăiește cu teama unei ofensive majore rusești.

Kiev a declarat că se așteaptă ca situația să se înrăutățească pe măsură ce forțele ruse încearcă să încercuiască armata ucraineană, desfășurată din 2014 de-a lungul unei linii de front la granița cu Donețk în sud și Lugansk în est – capitale ale celor două „republici” separatiste pro-ruse cu același nume – și care se extind acum până la Iziumul recent căzut din nord-vest.

Capitală regională de facto, din octombrie 2014, a teritoriului aflat încă sub controlul Kievului, Kramatorsk, se află în centrul acestei încercuiri.

„Conform ultimelor știri, Rusia își readuce trupele în est și în curând vom fi înconjurați”, se îngrijorează Viktoria, medic pentru „Asistență umanitară”, potrivit ecusonului vizibil pe piept.

“Sperăm că armata noastră va rezista. Următorul Mariupol ar putea foarte bine să aibă loc aici”, avertizează ea, referindu-se la orașul martir, asediat și bombardat mai la sud, pe malul Mării Azov. „Sincer, nu a fost chiar un război până acum în Kramatorsk”, recunoaște tânăra doctoriță.

Situat în bazinul Donului, Kramatorsk avea peste 150.000 de locuitori înainte de război. Relativ mare, orașul poartă foarte puține cicatrici de la bombardamentele care au vizat ocazional aeroportul.

Situația este calmă, străzile sunt goale, parcă ciudat de tăcute înaintea furtunii. Foarte puțini soldați în oraș, cei mai mulți sunt pe linia frontului.

„Bombardamentul poate începe oricând”, avertizează Andrei.

„Zvonurile spun că aici se va întâmpla ceva groaznic…” se îngrijorează Svetlana, care a venit să însoțească o prietenă. „Copiii ei au plecat”, ea trebuie să stea „cu soțul ca să aibă grijă” de bunica.

Aproape 146.000 de oameni au părăsit regiunea în ultima lună, mai sunt 700.000 în toată zona aflată sub control ucrainean, a declarat luni guvernatorul administrației militaro-civil a regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko.

„Peste tot situația este tensionată”, a recunoscut Kirilenko, care a cerut încă o dată populației civile să părăsească zona. „Este mult mai ușor să lupți când civilii au evacuat orașele”, a explicat el, făcând apel la populația aflată încă acolo să fie atentă la mesajele și directivele autorităților, la sirenele de alarmă și să ia provizii.

Operațiunile sunt bine conduse. Plecarea se face in ordine, intr-un amestec de anxietate, tristete si resemnare.

Sosește trenul, 10 vagoane albastre direcția Khmelnitski, la 800 de kilometri spre vest, 14 ore de călătorie. Mulțimea se mișcă, canalizată de voluntari. „În mod normal, sunt patru persoane pe compartiment, acum punem opt, sau aproape 700 de pasageri”, explică dirijorul Serghei Popatienko, care își cere scuze că este în șlapi și trening.

În câteva minute, toată lumea este la bord. O îmbrățișare, un sărut rapid, mâna unui copil lipită de geam pentru la revedere.

„De ce stau?” reflectă Ivan. “Orașul meu probabil va avea nevoie de mine. M-am născut aici, am locuit aici. Vom aștepta să treacă aceste vremuri rele”, spune el trist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *