Reportaj AFP: Fluxul de camioane sufocă cimitirul Yesilkent, la sud de Gaziantep / Între durere, revoltă și resemnare

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cimitirul Yesilkent reunește toate victimele din localitățile învecinate, puternic afectate sau chiar total devastate de cutremurul de luni, care a lovit sud-estul Turciei, provocând moartea a peste 8.000 de persoane, scrie AFP

Cutremur in Turcia Foto: Aydin Arik / AFP / Profimedia

Copleșit, imamul acordă doar câteva minute de rugăciune pentru fiecare persoană decedată în fața rudelor îndoliate, înainte de a trece la următoarea.

În curtea din fața moscheii, familiile sărută sicriele aliniate, încercând să facă un ultim gest de afecțiune față de morții lor.

Într-un colț, Hatice își plânge fiica Ruveyda, în vârstă de 17 ani, despre care credea că a fost salvată din dezastru, dar care a murit la scurt timp după aceea la spital.

În momentul cutremurului, ea nu și-a dat seama că imobilul său de șase etaje din Besni, la 108 km nord de Gaziantep, se prăbușise complet.

„Mi-am îmbrățișat fiica de opt ani care dormea cu mine. Nu mi-am dat seama decât mai târziu că mergeam pe dărâmături și că etajul nostru s-a prăbușit peste celelalte”, spune ea.

Ruveyda era în viață în acel moment și chiar mama ei a asigurat-o că este bine. Dar optimismul ei a fost spulberat de leziuni interne.

Hatice încă așteaptă vești de la fiul ei, Serhat, în vârstă de 21 de ani, prins sub dărâmături. Cei din jurul ei încearcă să o consoleze și citează o serie de salvări „miraculoase”, uneori la mai mult de 50 de ore după cutremur.

„Nu o pot vedea așa”

Dar când o rudă în vârstă insistă să vadă pentru ultima oară chipul fiicei sale moarte, conform tradiției islamice, Hatice cedează.

„Nu pot să o văd așa. Nu mai suport”, strigă ea.

Alături de ea, cele două surori ale lui Ayse Colak, 35 de ani, care locuia în Nurdagi, la 66 km est de Gaziantep, nu se pot desprinde de sicriul ei.

Ayse a pierit împreună cu soțul și socrii ei.

„Nu a mai rămas nimic din Nurdagi. Orașul este complet distrus”, plânge sora ei, care nu a dorit să-și dea numele.

Dar fluxul constant de sicrie, care sugerează un număr și mai mare de victime, oferă familiilor puțin timp pentru a-și lua rămas bun de la cei dragi.

Val de critici / Erdogan impune cenzura

Confruntate cu o furie crescândă față de ritmul lent al eforturilor de salvare, autoritățile turce încearcă, de asemenea, să împiedice acoperirea funeraliilor și alungă presa.

„Nu permitem jurnaliștilor să vină aici. Acesta este ordinul pe care l-am primit”, a declarat pentru AFP un oficial al cimitirului.

Accesul la Twitter a fost de asemenea restricționat miercuri după-amiază în țară: controlul informațiilor a devenit o prioritate de la dezastru pentru guvernul turc.

Rudele victimelor îndoliate din curtea moscheii nu au curajul să pună la îndoială aceste practici.

Dar unii nu-și ascund furia: „De ce nu l-ați putut salva?”, strigă o femeie în vârstă înainte de a fi calmată de rudele sale.

„A durat ore întregi să le găsim cadavrele”, spune Emre Cengiz, nepotul lui Done și Ayas Sundar, care nu au putut fi scoase în viață dintre dărâmături. „Cel puțin acum sunt împreună. Asta e singura noastră consolare”.

Președintele Erdogan a recunoscut miercuri „deficiențe”, dar a declarat că statul „își face treaba”.

Corturi improvizate la -6 grade noaptea

Familiile care și-au găsit refugiu la poalele vechii cetăți din Gaziantep, o moștenire bizantină, au cu siguranță un punct de vedere diferit.

Aceștia trăiesc cu zecile în corturi mici, confecționate din folii de plastic, o situație de nesuportat în frigul glacial din Gaziantep – până la minus șase grade noaptea.

„Nimeni nu a venit să ne ajute. Autoritățile ar fi putut măcar să distribuie corturi. Copiii noștri îngheață”, se plânge Ahmet Huseyin, în vârstă de 40 de ani. Au petrecut deja două nopți în acest adăpost improvizat.

Familia lui Emel Osman, în vârstă de 14 ani, nu a putut găsi nici măcar prelate pentru a face un cort. Originari din Siria, aceștia se află în Turcia de șapte ani.

„Acest parc fusese desemnat înainte de cutremur ca loc de adunare în caz de dezastru”, își amintesc ei. „Dar nu a apărut niciun oficial sau serviciu de salvare”.

spot_imgspot_img