Reprezentanții pensionarilor protestează vineri! Ce îi nemulțumește? – Capital

Alianţa Europensionarilor din România şi Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea, membri fondatori ai Federaţiei Naţionale “Solidaritatea Pensionarilor din România” (FNSPR), organizează, vineri, 11 iunie, un miting de protest la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la Preşedinţia României şi la sediul central al Partidului Naţional Liberal, faţă de deprecierea nivelului de trai al pensionarilor.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, la acţiunea de protest sunt aşteptate maximum 100 de persoane iar evenimentul se va derula sub titulatura “Stopaţi deprecierea alarmantă a nivelului de trai al pensionarilor, aflat în prezent sub limita subzistenţei pentru un număr mare de pensionari“.

Sindicaliştii solicită, printre altele, solidaritate cu pensionarii din România acuzând nerespectarea de către guvernanţi a legii promulgate de către preşedintele României cu privire la creşterea punctului de pensie şi încălcarea flagrantă a legii promulgate de către şeful statului privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

Protest în fața Ministerului Muncii

De asemenea, FNSPR precizează că se pronunţă ferm “împotriva programului de austeritate severă introdus de Guvernul Cîţu, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”.

În plus, protestul de vineri vizează şi lipsa de implicare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind primirea FNSPR în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV).

Acţiunea de protest va avea loc după următorul program: între orele 11:00 – 12:00 în faţa Ministerului Muncii; între orele 13:00 – 14:00 la Preşedinţia României – perimetrul statuii Leul; între orele 15:00 – 16:00 la sediul central al Partidului Naţional Liberal.

Guvernul anunță că dorește ca mecanismul de indexare a pensiilor să fie format din întreaga inflație anuală și din jumătate din creșterea anuală a salariului mediu brut pe economie. Guvernul mai spune că vor fi prevăzute mai multe mecanisme împotriva indexării ”ad-hoc” a punctului de pensie. Se vor avea în vedere cele mai bune practici la nivel internațional.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *