Restaurar cu scandal. Un artist este acuzat că și-a bătut joc de un reper istoric din Praga

Restaurarea picturilor de pe ceasul astronomic de la Praga, care a avut loc în urmă cu patru ani, este subiectul unei anchete în Cehia, după ce o organizație de protejare a patrimoniului a reclamat că lucrarea artistul Stanislav Jircík are diferenţe majore față de pictura originală, potrivit The Guardian. Artistul susține că intenţia sa a fost să reinterpreteze ideile originale, potrivit publicației Lidove Noviny, citată de dpa și news.ro.

Ceasul astronomic din PragaFoto: Petr David Josek / AP / Profimedia

Orloj, vechi de 600 de ani – de mult timp un magnet pentru turiștii care privesc cu uimire cum cei 12 apostoli sunt puși în mișcare de ceasul care dă ora – s-a redeschis cu mare fast în 2018, după o renovare de 2,1 milioane de lire sterline la vechea primărie medievală a orașului, care a inclus o îmbunătățire a mașinăriei complicate a ceasului, potrivit The Gurdian.

Printre piesele lucrării se numără o reproducere a unei picturi calendaristice din secolul al XIX-lea, realizată de Josef Mánes, care împodobește astrolabul ceasului și care descrie lunile anului sub forma semnelor zodiacale.

Opera de artă a fost implicată în această controversă, după ce un grup local de conservare a patrimoniului a susținut că pictorul, Stanislav Jirčík, s-a îndepărtat de spiritul și detaliile picturii lui Mánes, care datează din 1866.

Discrepanțele, care inițial au trecut neobservate, au fost scoase la lumină cu întârziere după ce un membru al organizației a depus o plângere la Ministerul ceh al Culturii, care a lansat o anchetă.

Reclamantul, Milan Patka, a declarat că reproducerea a schimbat radical înfățișarea, vârsta, nuanța pielii, îmbrăcămintea și chiar sexul personajelor portretizate de Mánes.

Ce spune artistul

Artistul Stanislav Jircík, care a restaurat cadranului Ceasului astronomic de la Praga și a fost aspru critcat de experți și autorități, a spus că intenţia sa a fost să reinterpreteze ideile originale, pentru ediţia de luni a ziarului Lidove Noviny, transmiut dpa și news.ro.

Restauratorul Stanislav Jircík îşi apără lucrarea, declarând publicaţiei că a încercat „să pătrundă în imaginaţia autorului original” creând “simultan ceva nou”.

Schimbările includ o femeie de la ţară într-o fustă scurtă în loc de rochie lungă, un câine are blana diferită şi un chip seamănă cu scriitoarea contemporană Katerina Tucková.

Katerina Tucková a descris amuzată lucrarea lui Stanislav Jircík Jircík drept „o actualizare comică”.

Ce schimbări a făcut artistul

Reprezentarea semnului zodiacal Fecioară, care original era o fată cu păr roșu și o panglică distinctivă a fost înlocuită cu o femeie de vârstă mijlocie, cu aspect modern, cu părul gri și un cercel, potrivit The Guardian.

Într-un alt caz, o femeie Vărsător zâmbitoare a fost transformată într-un bărbat cu părul scurt.

Criticii au văzut în acest lucru o “ruşine culturală” şi un “furt a ceea ce este sacru”, dar alţii văd controversa drept o “pseudo-problemă”.

De ce discrepanţele au trecut neobservate patru ani rămâne neclar. Autorităţile investighează.

Între timp, originalul, care a fost înlocuit în 1880 pentru siguranţă cu o copie, este expus la Muzeul oraşului Praga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *