Revin restricțiile în România? Ce trebuie să știe toți românii în cazul unui val 4 al pandemiei – Capital

Revin restricțiile în România? Răspunsul la această întrebare arzătoare a fost oferit de Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. El a dat detalii pe subiect la Digi 24. Ce se va întâmpla cu adevărat în România, în cazul unui nou val al pandemiei de COVID.

Se vor reintroduce sau nu restricțiile și care vor fi acelea? Andrei Baciu spune că în valul 4 al pandemiei, în condițiile în care există și vaccinul anti-COVID, restricțiile cel mai probabil nu vor mai fi luate la nivel național, ci se vor aplica local, acolo unde este cazul.

„Nu cred că se pune problema de așa ceva (ca restricțiile să rămână pe masa guvernanților – n.r.). La nivel teoretic acum știm ce funcționează: funcționează vaccinul, funcționează măsurile pe care le avem – care și acestea vedem că avem aceste borne în care sunt diferite, în funcție de procentul de persoane infectate în fiecare localitate. Aici funcționează – și e ceea ce am văzut că a funcționat în ultimele luni – adaptarea acestor măsuri la nivel local, pentru că măsurile cu caracter general la nivel național (nu se mai justifică – n.r.), atât timp cât ai o diversitate atât de mare: București, unde ai aproape 56 la sută populație vaccinată versus Covasna, Suceava, unde ai un procent foarte mic de populație vaccinată, unde ai un risc invers proporțional, mult mai mare, de a avea un fenomen epidemiologic, fie el și local, și atunci măsura trebuie să fie adaptată acolo, nu unei mari metropole”, a comenteat Andrei Baciu.

Baciu explică situația reală din România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a explicat că deși am putea avea un procent important de populație vaccinată, numărul de cazuri noi pot crește. Este situația Angliei. Aici însă, sistemul de sănptate nu mai este însă sufocat așa cum s-a întâmplat înainte de apariția vaccinului.

„Aici pui măsuri, aici intervii, în faza pre-spital, cu măsuri, cu restricții – atunci când faza de spital tinde să ajungă la un punct în care nu mai poate să facă față și atunci trebuie să oprești. Principiul cumva rămâne același: dacă nu mai poți să gestionezi faza de spital, trebuie să acționezi în faza pre-spital, cu restricții, care să rupă lanțul de transmitere virală, care să scadă forțat numărul de noi cazuri”, a comentat secretarul de stat.

Potrivit lui Baciu, deși cifrele din România indică o situație relativ bună, lucrurile nu stau deloc așa. Cu alte cuvinte, cifrele mici pe care le vedem în raportările zilnice arată bine, însă tendința este una de natură să ne îngrijoreze. Rata de reproducere, un indicator pentru evaluarea situației epidemiologice, a început să crească din nou în România și se apropie de 1, după ce în valul 3 al pandemiei din România ajunsese la niște cote enorme. În prezent rata de reproducere este de 0,98, dar scăzuse foarte mult și acum este din nou în creștere, apropiindu-se de 1.

„O rată de reproducere 1 este punctul în care se accelerează transmiterea. Dacă avem o transmitere subunitară, în cifre absolute, sunt mai degrabă focare locale, punctuale, în diverse localități, unde mai apar cazuri și se transmit acolo unde oamenii nu sunt vaccinați, nu se protejează prin măsurile pe care le cunoaștem deja. Când se depășește valoarea 1, practic se accelerează transmiterea și putem să ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri diagnosticate pozitiv”, a explicat Andrei Baciu.

 

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *