Rezultate Titularizare 2021. Graficul notelor obținute – 15 note de unu și 130 note de zece – Educatie

​Marți au fost publicate rezultatele inițiale la examenul de titularizare 2021, fiind cele mai slabe din ultimii cinci ani. Dintre cei peste 5 mii de candidați care au obținut note sub 5 (înainte de contestații), 11 au luat nota unu și peste 200 nota doi sau sub nota doi.

GRAFIC Notele obținute la titularizare 2021 înainte de contestații (click aici dacă nu se vede pe mobil)

Câte note sub 5 s-au obținut la examenul de titularizare 2021

– 5022 candidați au luat note mai mici de 5
– 15 candidați au obținut nota 1 (unu)
– 99 au obținut note între 1 și 1,5
– 220 au luat note între 1,5 și 2

– 8893 au luat note între 5 și 7 (cu peste nota 5 pot deveni suplinitori)

– 3497 candidați au luat între 7 și 7,5

Câte note de 10 s-au obținut la titularizare 2021

La examenul de titularizare 2021 11.144 de candidați au luat peste 7 înainte de contestații. Dintre aceștia, 130 au obținut nota 10 (zece).

Cele mai multe note de 10 s-au obținut în București – 13, urmat de județele Cluj – 11, Dolj – 9, Iași – 8, Mureș – 7.

Sunt și cinci județe unde nu s-a luat nicio nota de 10.

Mai jos, distribuția notelor de 10:

Vezi aici rezultatele la titularizare 2021

Vezi detalii despre rezultatele inițiale la examenul de titularizare, în documentul transmis de Ministerul Educației

Titularizare 2021 Cele mai slabe rezultate din ultimii 5 ani

Rata notelor peste 7 este de 44,47%, în scădere, față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani:

– 58,66% în 2020

– 46,86%în 2019

– 47,40% în 2018

– 45,73% în 2017

  • Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).
  • Din promoția curentă 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).
  • 130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.
  • La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.

Cand se depun contestațiile la titularizare 2021

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00.

Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 3 augustla sediile inspectoratelor școlare județene și pe site

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 -5 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *