Riposta apărării imunitare a organismului împotriva Covid-19, dezvăluită – Coronavirus

Cercetători australieni au anunțat marți că au cartografiat contra-atacul imunitar al organismului uman împotriva noului coronavirus, un avans potențial în lupta împotriva pandemiei mondiale, scrie AFP.

Cercetători de la Institutul Doherty au testat eșantioane de sânge în patru momente diferite ale unei femei de 47 de ani, cu o stare bună de sănătate (nefumătoare și care nu ia niciun medicament), infectată Covid-19 cu simptome moderate, internată la Melbourne, în Australia. Acest lucru le-a permis să exploreze și să descrie cum lucrează frontul celulelor de apărare imunitară și al anticorpilor.

Potrivit acestui studiu, publicat în revista Nature Medicine, este vorba de prima cartografiere a răspunsului imunitar general al corpului în fața noii boli.

“Am constatat un răspuns imunitar cu adevărat robust care a permis recuperarea clinică”, a declarat Katherine Kedzierska, de la Institutul Peter Doherty pentru infecții și imunitate al Universității din Melbourne.

Potrivit cercetătorilor, la trei zile după internarea pacientei s-a constatat prezenta unor cantități importante de celule imunitare – care sunt adeseori un semnal de recuperare în timpul gripei – astfel încât doctorii au prezis vindecarea în trei zile. Lucru care s-a întâmplat.

Cercetătorii sunt într-o cursă contracronometru în încercarea de a găsi un vaccin împotriva noului coronavirus care a infectat peste 180.000 de persoane și a ucis peste 7.000 de oameni.

Este vorba de “o etapă importantă în înțelegerea recuperării” bolnavului, a adăugat cercetătoarea.

“Am rezultate verificabile de la mai mulți pacienți afectați de o formă moderată. Acum, ne punem întrebarea: ce este diferit sau ce lipsește persoanelor infectate mortal?”

În opinia sa, studiul are două aplicații practice.

Întâi, va ajuta virusologii să dezvolte un vaccin în condițiile în care obiectivul vaccinării este reproducerea răspunsului imunitar natural al corpului la viruși.

Echipa a identificat patru populații distincte de celule imunitare în sângele pacientei COVID-19 în timpul recuperării. Aceste celule sunt “foarte asemănătoare cu ceea ce vedem la pacienții afectați de gripă”, a arătat Katherine Kedzierska.

Gripa ucide sute de mii de persoane în fiecare an dar există un vaccin împotriva acestei boli respiratorii infecțioase.

Markeri de imunitate

Studiul ar putea ajuta de asemenea autoritățile sanitare să realizeze previziuni mai bune în cursul viitoarelor vârfuri ale bolii pentru persoanele cu riscul cel mai mare.

Acești “markeri” ai sistemului imunitar ar putea teoretic prezice cu mai multă precizie care pacienți prezintă simptome ușoare și care riscă să prezinte simptome grave.

Majoritatea deceselor provocate de Covid-19 apar la peroane în vârstă sau care au deja probleme de sănătate, precum boli cardiace sau diabet.

Copiii, în schimb, par să prezinte puține simptome sau chiar deloc. Este nevoie de mai multe studii pentru a înțelege de ce, notează cercetătoarea, care arată că sistemul imunitar încetinește în mod natural odată cu vârsta.

Sunt rezultate promițătoare, spune și Sharon Lewin, directoarea Institutului Doherty și unul dintre marii experți mondiali în boli infecțioase.

“Arată că corpul produce un răspuns imunitar foarte bun și puternic la virus și că este asociat cu suprimarea simptomelor”.

“Cu puțin noroc, putem acum repera acești anticorpi și să-i dezvoltăm la scară mare”, asigură ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *