România riscă să ajungă rușinea Europei din cauza incompetenței unui ministru userist – Capital

ALDE: România riscă să ajungă rușinea Europei din cauza incompetenței unui ministru userist

„După ce în mandatul trecut a provocat daune României în privința absorbției fondurilor europene, fiind numit de toată lumea ministrul ZERO, dl Ghinea s-a întors la minister să distrugă și PNRR.

Nu putem să înțelegem de ce, în continuare, premierul Cîțu și PNL susțin acest ministru incompetent și complet depășit de situație. Nu au suficiente dovezi că dl Ghinea nu e pus acolo să servească intereselor României, ci unor alte interese numai de el știute?

Cu foarte mare greutate și cu o foarte mare întârziere, România a transmis Comisiei Europene documentul ce cuprinde Planul Național de Redresare și Reziliență. Laudele de sine ale domnului Ghinea nu i-au impresionat pe oficialii europeni, care au depistat dovada incompetenței acestui ministru. În vreme ce alte state se pregătesc să primească bani pentru proiectele din planurile de redresare transmise Comisiei Europene, România este pusă la colț din cauza greșelilor din documentul trimis de dl Ghinea.

O situație cu adevărat critică

Ne aflăm într-o situație cu adevărat critică. Dacă lucrurile vor continua în același fel, iar România nu va putea să acceseze fondurile prin PNRR anul acesta, ne vom trezi că nu mai avem timp să contractăm sumele totale cuprinse în PNRR. Și asta din cauza exclusivă a lui Cristian Ghinea. Cum va fi tras la răspundere Ghinea pentru acest nou eșec al său în calitate de ministru al fondurilor europene?

Riscăm să ajungem rușinea Europei cu acest ministru ZERO barat al fondurilor europene!

PNRR a fost folosit de domnul Ghinea nu pentru binele românilor, ci pentru binele firmelor de consultanță pe care le-a angajat în proiect și cărora, probabil, le-a promis 2 miliarde din banii cuveniți României prin PNRR.

Domnule Cîțu, domnilor Barna și Cioloș, câte rateuri trebuie să mai dea dl Ghinea pentru a înțelege că trebuie să îl schimbați?”, este scris în comunicatul respectiv.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *