România trimite trei aeronave militare în Slovenia să ajute la stingerea incendiilor de păduri

România va trimite trei aeronave militare în Slovenia, ca ajutor umanitar extern de urgenţă pentru stingerea incendiilor de păduri.

Avion C-130 Hercules al Fortelor Aeriene RomaneFoto: Fortele Aeriene Romane

Conform unui comunicat transmis de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a convocat, sâmbătă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), potrivit Agerpres.

„În data de 22 iulie 2022, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Slovenia pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere situaţia de urgenţă generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora. Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgenţă, pentru autorităţile Republicii Slovenia”, se menţionează în comunicat.

Două avioane Spartan și un Hercules vor zbura în Slovenia

Cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, trei aeronave aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, vor efectua începând de sâmbătă o misiune internaţională de sprijin în Slovenia, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure.

„Cele două aeronave Spartan pregătite pentru stingerea incendiilor şi un Hercules care va fi folosit pentru transport logistic vor pleca azi în Slovenia. În vederea coordonării cu autorităţile străine, la misiunea de acordare a asistenţei internaţionale, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă asigură un ofiţer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”, mai menţionează sursa citată.

Guvernul precizează că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Slovenia, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

„Dat fiind contextul actual, în care mai multe ţări europene se confruntă cu incendiile de vegetaţie, reamintim faptul că statul român s-a implicat şi în sprijinirea autorităţilor din Grecia cu echipe specializate de intervenţie, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă”, mai arată Executivul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *