Românii din Italia care vor să se întoarcă în țară, repatriați de stat cu avioane speciale. Ce condiții trebuie să îndeplinească – Coronavirus

​Românii din Italia rămași fără locuri de muncă sau care nu mai au bani să trăiască în Italia vor fi aduși în țară de către stat prin intermediul unor curse charter, a anunțat vineri Ministerul de Externe. O primă cursă va fi organizată dinspre Torino la data de 21 martie 2020.

„Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au identificat mai multe variante de transport aerian care vor permite revenirea în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul italian, ceea ce impune repatrierea acestora în cel mai scurt timp. Detaliile privind organizarea acestor curse de tip charter vor fi comunicate în timp util cetățenilor români care se încadrează în criteriile enunțate mai sus”, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministerul face, totodată, apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și precizează că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *