Roxana Mărăcineanu face anunțul care ar putea da peste cap sezonul de tenis – Tenis

„Amânarea turneului de la Roland-Garros este o posibilitate discutată cu organizatorii turneului. Suntem în discuţii cu ei (n.r. organizatorii) pentru a vedea dacă trebuie să schimbăm data pentru ca aceasta să coincidă cu posibila reluare a tuturor marilor evenimente“, a declarat Mărăcineanu, citată de News.ro.
Dacă turneul desfășurat la Paris se va amâna, va fi pentru a doua oară consecutiv când se întâmplă acest lucru. În 2020, organizatorii au anunțat chiar la începutul pandemiei la nivel global că turneul va fi amânat pentru perioada 20 septembrie – 4 octombrie.
Până la urmă, Roland Garros 2020 s-a desfășurat între 27 septembrie și 11 octombrie. La masculin, câștigător a fost Rafael Nadal, care l-a învins pe Novak Djokovic, 6–0, 6–2, 6–4. La feminin, a triumfat Iga Swiatek, aceasta învingând-o pe Sofia Kenin, 6-4, 6-1.
În acest an, turneul este programat în perioada 17 mai – 6 iunie.