Rusia acuză Israelul că vrea să folosească tactică siriană de „pământ pârjolit” și afirmă că bombardarea Fâșiei Gaza încalcă dreptul internațional

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că bombardamentele Israelului în Gaza contravin dreptului internațional și riscă să creeze o catastrofă care ar putea dura zeci de ani, informează Reuters.

Serghei LavrovFoto: MAXIM SHIPENKOV / AFP / Profimedia

Lavrov a făcut aceste comentarii, unele dintre cele mai critice ale Moscovei la adresa Israelului de până acum, într-un interviu acordat agenției de știri de stat belaruse Belta, care le-a publicat sâmbătă.

„Deși condamnăm terorismul, nu suntem categoric de acord cu faptul că se poate răspunde la terorism prin încălcarea normelor dreptului umanitar internațional, inclusiv prin folosirea fără discriminare a forței împotriva unor ținte unde se știe că sunt prezenți civili, inclusiv ostatici”, a declarat Lavrov.

El a adăugat că este imposibil să distrugi Hamas – așa cum a promis Israelul – fără să distrugi Gaza împreună cu cea mai mare parte a populației civile.

„Dacă Gaza este distrusă și 2 milioane de locuitori sunt expulzați, așa cum propun unii politicieni din Israel și din străinătate, acest lucru va crea o catastrofă pentru multe decenii, dacă nu secole”, a avertizat Lavrov.

„Este necesar să se oprească și să se anunțe programe umanitare pentru a salva populația aflată sub blocadă”.

Autoritățile sanitare din Gaza, administrată de Hamas, au declarat vineri că 7.326 de palestinieni au fost uciși de la începutul bombardamentelor israeliene.

Atacurile aeriene au fost lansat după un raid din 7 octombrie al militanților Hamas, despre care Israelul a spus că a ucis 1.400 de israelieni, majoritatea civili. Hamas a luat, de asemenea, peste 200 de ostatici.

Rusia, care susține o încetare imediată a focului și o soluție cu două state, a înfuriat Israelul prin invitarea unei delegații Hamas la Moscova, decizie pe care a apărat-o vineri. Hamas a declarat că, la cererea Rusiei, caută opt ostatici în Gaza.

Lavrov a declarat că Rusia este în contact strâns și cu Israelul.

„Rămânem în contact deplin cu Israelul, iar ambasadorul nostru este în mod regulat în contact cu ei”, a declarat Lavrov.

„Trimitem semnale cu privire la necesitatea de a căuta o soluție pașnică și de a nu da curs acestei strategii anunțate de „pământ pârjolit”.”

Armata rusă a folosit tactica siriană de „pâmânt pârjolit” în Ucraina.

Kievul și Occidentul au acuzat Rusia de bombardarea civililor în Ucraina. Moscova spune că nu vizează în mod deliberat civili și că vizează doar obiective militare.

spot_imgspot_img