Rusia încearcă să-și vândă petrolul în Asia cu prețuri mult sub nivelul pieței

Rusia poartă negocieri cu mai multe țări din Asia pentru a încheia contracte de furnizare de petrol pe termen lung cu discounturi puternice, relatează un oficial occidental citat de Bloomberg și Markets Insider.

Petrolier rusesc in portul RotterdamFoto: ANP / Alamy / Alamy / Profimedia

Discounturile ar putea ajunge până la 30% și ar putea semnala că Rusia caută modalități de a contracara discuțiile purtate de SUA și țările membre ale grupului G7 privind impunerea unui preț maxim asupra importurilor de țiței rusesc.

Analiștii cred de asemenea că mutarea ar semnala o campanie a Moscovei de a încerca să găsească mai mulți cumpărători după ce Uniunea Europeană a impus un embargo asupra petrolului său.

Sandiaga Uno, ministrul indonezian al Turismului, a confirmat într-o postare făcută pe Instagram că Rusia a oferit țării sale petrol cu 30% mai ieftin decât pe piețele internaționale.

El a notat însă că guvernul de la Jakarta este îngrijorat de perspectiva unor sancțiuni americane.

Urmează ce este mai rău pentru Rusia?

„Rusia a demonstrat până acum o reziliență ridicată față de presiunile fără precedent impuse de Europa și Statele Unite dar ce este mai rău abia urmează”, afirmă un raport publicat marți de compania de cercetări în domeniul energetic Rystad Energy.

„Consumul intern a ajutat la umplerea golurilor în vârful sezonului de cerere însă cererea din străinătate pentru petrolul rusesc a scăzut, semnalând probleme în viitorul apropiat”, adaugă acesta.

Agenția Bloomberg nota încă de la începutul lunii aprilie că companii de stat chineze precum Sinopec și PetroChina sunt în discuții cu furnizori din Rusia pentru a cumpăra exporturile rusești de gaz natural lichefiat, chiar dacă China nu are neapărat nevoie de ele.

La fel ca și în cazul petrolului, companiile chineze au cerut discounturi masive pentru a cumpăra gazul natural lichefiat exportat de Rusia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *