Rusia: Istoricul gulagurilor Yuri Dimitriev a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare – International

O instanță rusă l-a condamnat miercuri pe respectatul istoric al gulagurilor Yuri Dimitriev la trei ani și jumătate de închisoare pentru abuz sexual într-un proces despre care susținătorii săi afirmă că a fost fabricat pentru a-l reduce la tăcere, anunță Moscow Times.

Istoricul a petrecut zeci de ani exhumând gropi comune în care au fost îngropate persoane ucise în timpul dictaturii liderului sovietic Iosif Stalin.

Dimitriev va fi eliberat în luna noiembrie a acestui an întrucât perioada petrecută în detenție în așteptarea procesului va fi luată considerare în executarea condamnării, a anunțat avocatul său.

Verdictul de miercuri este al doilea în ultimii doi ani la adresa istoricului vocal care a atras atenția înspre unul din cele mai negre capitole din istoria Rusiei.

Dimitriev, în vârstă de 64 de ani, a fost arestat pentru prima oară la sfârșitul lui 2016 sub acuzații de pornografie infantilă fiind achitat în 2018 iar apoi arestat din nou în dosarul privind abuzul sexual.

Instanța din orașul Petrozavodsk din nord-vestul Rusiei l-a găsit vinovat pe bărbat de abuzarea sexuală a fiicei sale adoptive, o acuzație pe care Dimitriev o neagă categoric.

„Ceea ce ei încearcă să pretindă că este ceva ce s-ar apropia de atingeri erotice este doar o interpretare a afecțiunii parentale”, a declarat bărbatul, adăugând că „tot ce a fost inventat aici de către anchetatorul nostru prietenos și repetat zelos de către iubitul procuror este fals”, a declarat istoricul la finalul procesului.

Procurorii ruși au cerut condamnarea acestuia la 15 ani de închisoare într-o colonie penală.

Dimitriev este cunoscut pe plan internațional pentru contribuția sa la construirea memorialului Sandarmokh într-o pădure de pini din Karelia, o provincie în nord-vestul Rusiei, în memoria miilor de victime ucise între 1937 și 1938, multe dintre acestea fiind cetățeni străini.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *