Rusia și China au semnat un memorandum pentru construirea unei baze spațiale pe Lună – International

Rusia și China au semnat marți un memorandum pentru construirea unei stații de cercetare pe lună, a anunțat Roscosmos, agenția aerospațială a Moscovei, potrivit Reuters.

Moscova și Beijingul urmează să stabilească un itinerar pentru construirea stației, anunțând că intenționează să colaboreze îndeaproape în planificarea, proiectarea și implementarea proiectului precum și prezentarea sa comunității aerospațiale internaționale.

„O stație științifică internațională este un experiment complex și instalațiile de cercetare create pe suprafața și/sau în orbita Lunii vor fi proiectate pentru realizarea de cercetări multidisciplinare și cu mai multe obiective”, a afirmat Roscosmos.

Cele două țări au promis să ofere acces egal oricărei țări care vrea să ia parte la proiect, afirmând că acesta va promova „cooperarea internațională”.

Memorandumul a fost semnat de directorul Roscosmos, Dmitri Rogozin, și de cel al Administrației Naționale pentru Spațiu a Chinei, Zhang Keijan, în timpul unei întruniri virtuale.

Rusia și China au vizat consolidarea relațiilor în ultimii ani, în special după anexarea Crimeei de către Moscova în 2014, acțiune care a dus la deterioarea relațiilor cu Occidentul.

Mai devreme în cursul ziliei de marți China și Franța și-au reafirmat angajamentul de a colabora în domeniul explorării spațiale.

Citește și:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *