Rușii ar fi jefuit centrala nucleară de la Cernobîl și hotelul din apropiere / Au luat tot: furculițe, linguri și ibrice (oficiali ucraineni)

Rușii ar fi jefuit centrala nucleară de la Cernobîl înainte de a o părăsi, potrivit șefului Agenției de Stat pentru Managementul Zonei de Excluziune, Yevhen Kramarenko, citat de presa locală.

Militarii ruși la CernobîlFoto: Captura YouTube

În dimineața zilei de 31 martie, trupele rusești care se aflau în zona centralei nucleare de la Cernobîl au început să plece. După ce o parte din ele au plecat, un ocupant rus pe nume Yakushev cu indicativul „90th” a vrut să oblige oficialii ucraineni de acolo să semneze un act. El a amenințat că, dacă nu îl semnează, vor duce muncitori ucraineni în Belarus. În cele din urmă, actul a fost semnat sub constrângere.

După semnare, soldații ruși au început să jefuiască totul, obligând personalul ucrainean să rămână în birourile lor. Mai târziu, aceștia și-au dat seama că este foarte liniște și au decis să iasă să vadă ce se întâmplă.

Rușii goliseră tot: computere, ibrice, cafetiere, orice au găsit acolo. De asemenea, au jefuit și hotelul din apropierea centralei nucleare, scoțând toate ustensile de bucătărie de prin sertare- de la furculițe, linguri până la pahare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *