Scandal uriaș în Parlament. Dăncilă a explodat la adresa Ralucăi Turcan! “Aruncați atâta venin încât ați face invidioasă și o viperă” | NEWS20

Viorica Dăncilă i-a dat o replică usturătoare Ralucăi Turcan în plenul Parlamentului. Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, i-a cerut, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, premierului Viorica Dăncilă să respingă Ordonanţa de urgenţă 114/2018, iar în timpul discursului acesteia mai mulţi deputaţi liberali au venit la tribună purtând pe braţ banderole albe, în semn de solidaritate cu protestul magistraţilor.

”Am privit cu mare atenţie circul cu care deja aţi obişnuit cetăţenii. Am crezut că veniţi cu lucruri punctuale, dar din păcate, nu a fost aşa. Doamna Turcan, nu am ratat nimic, cum nu am să ratez ocazia de a conduce Executivul pentru a lua decizii bune pentru România şi pentru români. Rezultatele de până acum în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Uniunii Europene deţinute de Guvernul României arată că în plan extern avem recunoaştere şi că toţi ne apreciază. Există o diferenţă majoră între mine şi dumneavoastră. Eu îmi reprezint ţara cu demnitate, iar dumneavoastră şi europarlamentarii dumneavoastră aţi votat împotriva României. Acest lucru face difereţa. Aruncaţi atâta venin în jurul dumneavoastră încât aţi face invidioasă şi o viperă. Nu vă voi răspunde la jignirile dumneavoastră”, a zis Dăncilă către Turcan.

Potrivit Dcnews, Raluca Turcan a spus, la ”Ora prim ministrului”, că premierul Viorica Dăncilă a ratat mai multe examene, printre care şi primul examen de admitere la facultate, transmiţându-i că acest lucru se simte cu fiecare decizie pe care o ia.

”Dacă aţi ratat primul examen de admitere la facultate. Cu siguranţă veţi spune că nu contează, că suntem duşmănoşi, că nu căutăm consensul. Răspunsul este că contează foarte mult. Avem, din nefericire, un premier care, cu toate că a ratat toate aceste examene, astăzi ocupă această funcţie. Contează foarte mult, pentru că ratarea acestor examene se simte în fiecare întâlnire pe care o aveţi cu vreun oficial străin, se simte în fiecare declaraţie în Parlament, se simte cu fiecare decizie pe care o luaţi, cu fiecare explicaţie pe care trebuie să o daţi în legătură cu deciziile toxice pe care le luaţi. Ratarea acestor examene poate să fie şi în legătură cu faptul că aţi semnat această ordonanţă nenorocită care a transformat viaţa românilor într-un coşmar’, a afirmat Turcan. Ea i-a spus premierului că a minţit din prima zi a mandatului său.

”Doamnă Viorica Dăncilă, prim ministru, următoarea frază va aparţine: Cât timp vor fi prim ministru nu voi introduce nicio taxă nouă în România, punct. Această declaraţie vă aparţine şi este din momentul învestiturii dumneavoastră. Astăzi putem spune că aţi minţit din prima zi a mandatului dumneavoastră. Aţi semnat Ordonanţa 114, ordonanţa lăcomiei, a grupului condus de Dragnea-Vâlcov, care impune noi taxe, care pune piedici în calea pilonului pensiilor, care obligă administraţiile locale să crească taxele şi impozitele, aţi adoptat această ordonanţă cu trei zile înainte de finalul anului fără niciun fel de dezbatere, aţi tras fără somaţie şi au picat toţi în colimatorul dumneavoastră: companii, investitori, administraţii publice, cetăţeni”, a adăugat Turcan.

NEWS20
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *