Scandalul personalului neplătit din centrele de vaccinare. Cîțu: Nu o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu / Mihăilă: Lipsa de resurse din MS se datorează iresponsabilității premierului – UPDATE – Sanatate

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă că la Ministerul Sănătăţii au rămas nedistribuiţi 480 de milioane de lei care puteau fi redistribuiți, conform Legii bugetului de stat, pentru acoperirea cheltuielilor legate de vaccinare, după ce Ioana Mihăilă a spus că ministerul pe care îl conduce nu mai avea bani pentru programele de sănătate, iar prim-ministrul cunoştea această situaţie. Mihăilă a revenit ulterior și a prezentat situaţia transferurilor de bani şi a adăugat că lipsa de resurse la MS este cauzată de iresponsabilitatea lui Florin Cîţu.

UPDATE Ministrul Sănătății a subliniat sâmbătă seară pe Facebook că printre puținele fonduri care apar disponibile la Ministerul Sănătății în buget și la care a făcut referire prim-ministrul au fost cele 450 de milioane de lei la titlul Transferuri de capital.

”Din acești bani, 60 de milioane de lei au fost repartizați unităților sanitare, pe secțiile de neonatologie, pentru dotarea cu incubatoare, în baza unei achiziții centralizate demarată în 2016, finalizată acum. Celelalte fonduri au fost repartizate unităților sanitare în aprilie și mai 2021, pentru dotarea cu aparatură și pentru reparații capitale”, a spus Mihăilă într-o replică adresată lui Cîțu.

Ce zice ministrul Săntății:

  • Odată ce unitățile sanitare au primit fila de buget, au semnat contracte cu furnizorii (menționăm că repartizarea fondurilor s-a efectuat în baza unor criterii de prioritizare, unul dintre ele fiind existența procedurilor de achiziție finalizate). Banii se cheltuie în momentul în care este furnizată marfa. Aceștia figurează necheltuiți, dar angajați. Din moment ce sunt angajați de unitățile sanitare, Ministerul Sănătății nu mai poate beneficia de aceste credite de angajament.
  • Pentru informarea domnului prim-ministru, am apelat chiar și la acești bani, în luna august Ministerul Sănătații a transmis unităților care beneficiau de sume mai mari o adresă prin care se solicita disponibilizarea banilor necheltuiți, dar spitalele au răspuns că nu au sume de disponibilizat.
  • La Ministerul Sănătații s-au făcut toate transferurile posibile între diferite programe pentru a putea asigura sume necesare nevoilor acute ale pacientilor (copii, bolnavi HIV-SIDA, tratamente urgente):
  • Am făcut modificare pentru trimestrializare pentru a putea plăti centre de vaccinare (s-au redistribuit sume din trimestrul 4 în trimestrul 3 din bugetul Ministerului Sănătații pentru a asigura aceste cheltuieli);
  • Am transferat bani de la acțiunile prioritare (programe pentru pacienții critici) pentru a putea plăti vaccinul BCG pentru vaccinarea nou-născuților (la început de iulie, aproximativ 3 milioane de lei);
  • Tot de la acțiuni prioritare au fost transferați bani pentru a plăti vaccinuri din Programul Național de Vaccinare (pneumococic, ROR etc.; aproximativ 7 milioane de lei, 2 iulie);
  • Am transferat bani de la alte programe și de la plata cardurilor de sănătate pentru tratamentul cazurilor de urgență medicală (în total 3 milioane de lei);
  • Am transferat credite de angajament de la materiale sanitare pentru a asigura încheierea contractului pentru achiziția de vaccin tetravalent (9 milioane de lei);
  • De la materiale sanitare am transferat credite de angajament pentru a asigura încheierea contractelor privind tratamentul pacienților HIV-SIDA și cu boli hematologice (46 de milioane de lei);
  • Repet: faptul că astăzi vorbim de personalul neplătit, de lispsa de bani pentru programele de sănătate ale pacienților și de lipsa de resurse pentru ambulanțe și medicamente se datorează doar iresponsabilității prim-ministrului Cîțu.

Cîţu a afirmat că sunt 483 de milioane de lei necheltuiţi care nu au fost distribuiţi.

“A venit cu demisia domniei sale sau nu? Eu nu ştiu de ce lumea încearcă să-şi arate incompetenţa pe ultima sută de metri. La rectificarea bugetară (…) se vede că sunt 483 de milioane, cred, 480 de milioane necheltuiţi care sunt nedistribuiţi. Aceşti bani erau acolo, la Ministerul Sănătăţii, iar dacă cineva avea curiozitatea să citească Legea bugetului aprobată la începutul anului, vedea că putea să redistribuie banii pentru orice cheltuială care ţine de vaccinare în timpul acestui an. Deci erau 480 de milioane”, a spus premierul.

Totodată, premierul a spus că nu poate conduce fiecare minister în parte şi că miniştrii trebuie să fie responsabili pentru execuţia bugetară.

“Până la urmă nu o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu. Există miniştri care să fie responsabili pentru execuţia bugetară. (…) Interesant cum de fiecare dată când se pregătesc să plece de la minister apar şi problemele, nu înainte”, a mai declarat premierul.

”Nu vreau să punem politica deasupra interesului pacienților. Sunt aici să explic ceea ce prim-ministrul Cîţu tocmai a spus şi astăzi, cum a spus şi ieri, că nu înţelege cum de oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiţi de două-trei luni de zile. Domnul prim-ministru ne spune că nu înţelege cum de s-a întâmplat acest lucru, deşi ştia încă din luna aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi. Am prezentat situația financiară a bugetului Ministerului Sănătății, i-am spus că nu sunt bani suficienți”, a declarat Mihăilă.

Ea a susţinut că în 28 aprilie, printr-o adresă înregistrată cu număr de înregistrare la cabinetul premierului, i-a prezentat situaţia financiară a Ministerului Sănătăţii, spunându-i că nu sunt suficienţi banii pentru salarii, pentru programe de sănătate, pentru acţiuni prioritare, pentru plata personalului din centrele de vaccinare.

Cîțu vorbește despre redistribuire în contextul în care Mihăilă spune că legea bugetului nu permitea redistribuire.

”Pentru personalul implicat în procesul de vaccinare, i-am spus că este nevoie de suplimentare având în vedere că în legea bugetului a fost specificat în mod expres plafonul ce putea fi cheltuit cu această destinaţie. Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii nu a putut redistribui fonduri din alte articole bugetare”, a declarat Ioana Mihăilă.

Scandalul dintre miniștrii USR PLUS și premier par să atingă din ce în ce mai multe domenii, după ce l-a revocat din funcție pe Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției și după eșecul negocierilor din coaliție.

Dan Barna a anunțat vineri, la scurt timp după ce partidul său a depus moțiunea de cenzură prin care speră să-l dea afară pe Florin Cîțu din Palatul Victoria, că miniștrii USR-PLUS își vor depune demisiile din Guvern săptămâna viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *