Scumpirea petrolului a adus gigantului saudit Aramco un profit net record anul trecut

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Grupul petrolier saudit Aramco a raportat duminică o creştere de 46% a profitului net în 2022, comparativ cu 2021, graţie creşterii cotaţiilor petrolului ca urmare a războiului din Ucraina, ceea ce a impulsionat economia celui mai mare exportator mondial de ţiţei.

Sonde de petrolFoto: Charlie Riedel / AP / Profimedia

Aramco a precizat că în 2022 a realizat un profit net record de 161,1 miliarde de dolari, în creştere cu 46% comparativ cu un rezultat net de 110 miliarde de dolari în 2021, transmit AFP și Agerpres. Comparativ, în 2019 gigantul petrolier saudit a realizat un profit net de 88,2 miliarde de dolari, înainte ca pandemia de coronavirus să afecteze pieţele şi să provoace pierderi considerabile pentru sectorul petrolier şi al aviaţiei.

Aceste rezultate istorice se datorează „creşterii preţului petrolului şi volumelor vândute precum şi îmbunătăţirii marjelor de rafinare”, a precizat Aramco.

Profitul record raportat de Aramco vine după rezultatele comparabile anunţate în luna februarie de alţi mari producători de petrol precum BP, Shell, Exxon Mobil şi Chevron, care au postat cu toţii profituri record pentru anul trecut.

Veniturile Aramco, companie deţinută în mare parte de statul saudit, au alimentat economia regatului din Golful Persic, al cărui Produs Intern Brut a crescut cu 8,7% în 2022, potrivit estimărilor oficiale, ceea ce reprezintă cel mai ridicat ritm de creştere economică din rândul statelor G20.

Chiar dacă între timp cotaţiile petrolului au mai scăzut faţă de vârfurile atinse în 2022, ele ar urma să rămână totuşi la un nivel ridicat în acest an, susţinute în special de scăderea cotelor de producţie aprobate în luna octombrie de OPEC +, alianţa marilor exportatori mondiali de petrol.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

spot_imgspot_img