Intrarea pe Plaja Ghioroc, cunoscută ca „Litoralul Vestului”, este gratuită pentru toți vizitatorii. Singurul cost pe care îl vor avea de achitat dacă vin cu mașina este taxa de parcare, care este de 10 lei pe zi.
Plaja Ghioroc, supranumită „Litoralul Vestului”, se deschide oficial pentru turiști în 30 mai, iar noutatea acestui sezon estival va fi amenajarea unui loc de joacă pe luciul apei, din elemente gonflabile, transmite Agerpres.
Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a declarat miercuri, că plaja a fost deja pregătită și poate fi folosită fără costuri, chiar dacă deschiderea oficială are loc sâmbăta viitoare.
„Avem deja și salvamarul prezent zilnic, localurile sunt toate deschise, deci vizitatorii pot veni să se bucure de nisip și apa lacului. Taxa de parcare de 10 lei, singura pe care o aplicăm, va fi percepută abia din 30 mai. Această taxă a rămas nemodificată în ultimii cinci ani. În acest sezon, noutatea va consta într-un spațiu de joacă pe luciul lacului, format din elemente gonflabile. De asemenea, am mărit numărul palmierilor de pe plajă și de pe aleea comercială, dar am înfrumusețat zona și cu leandri. Sunt deschise deja pentru turiști campingul de căsuțe și cel pentru rulote”, a declarat primarul.
El a precizat că tradiționalul „Ghioroc Summer Fest” a fost programat în acest an în perioada 27 iunie – 6 septembrie.
„Acest festival tineresc va aduce petreceri cu DJ, petreceri studențești, petreceri cu spumă sau bătăi cu vopsea colorată”, a spus edilul.
Numărul vizitatorii, în scădere
Pe plajă a fost adus și nisip proaspăt și s-au făcut unele reamenajări.
Primarul a spus că anul trecut au fost înregistrați aproximativ 100.000 de vizitatori la Plaja Ghioroc, în scădere față de 2024 și 2023, când au fost estimați 120.000.
„Cred că turismul în general a fost afectat de starea economiei românești, dar suntem optimiști că vom avea un sezon bun, pentru că Ghioroc este o alternativă la destinații scumpe’, a mai declarat Corneliu Popi-Morodan.
Comuna Ghioroc, aflată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, a devenit stațiune de interes local în urmă cu cinci ani.
Plaja atrage turiști și din Ungaria
Plaja de lângă gară este principala atracție, iar în ultimii ani aici au apărut investiții publice și private care au atras mii de vizitatori, mai ales din zona de vest a țării și din Ungaria.
Zona de agrement are în total 105 hectare, din care Lacul Ghioroc are o suprafață de 66 de hectare și o adâncime maximă de 15 metri.
Plaja de 11.000 de metri pătrați este amenajată cu palmieri, umbrele, baldachine, tobogane de apă și loc de joacă pentru copii. Mai există un camping de căsuțe, unul pentru rulote, terase, cluburi și o parcare cu aproximativ 1.000 de locuri.






