Se schimbă harta Europei?! Țara care ar putea să se rupă în două – Capital

Este posibilă soluţia cu două state în Cipru? Dacă o veţi întreba pe preşedinta Comisiei Europene, nu este posibilă. Uniunea Europeană nu va accepta niciodată o asemenea soluţie.

De altfel, Uniunea Europeană şi-a pierdut rolul de mediator neutru în această problemă în anul 2006. Atunci când Ciprul de Sud a devenit ţară membră a UE, contrar acquis-ului comunitar, Uniunea Europeană a devenit şi ea parte a acestei probleme.

Este posibilă soluţia cu două state în Cipru? ”UE a ocupat o parte a insulei”

Acest subiect l-am tot abordat. Tot spunem că Uniunea Europeană a luat o decizie nedreaptă şi Criteriile de la Copenhaga au fost încălcate. Dar de fapt, este mai mult decât atât. În 2006, Uniunea Europeană a ocupat o parte a Ciprului.

Turcia nu este numai ţară garantă pentru Republica Turcă a Ciprului de Nord (recunoscută numai de Ankara-n.trad.), ci este ţară garantă pentru întreaga insulă.

Iar faptul că Uniunea Europeană a acceptat aderarea Ciprului de Sud fără permisiunea Turciei, contravine în primul rând acordului încheiat de ţările garante. De asemenea, această atitudine nu este în acord cu democraţia şi normele juridice.

Uniunea Europeană nu a avut nici acceptul turcilor din insulă atunci când a primit Ciprul de Sud în rândul membrilor săi, scrie Hasan Basri Yalçin, în publicația turcă SABAH.

Dacă acceptă Ciprul ca un întreg, ar fi trebuit să aibă şi acceptul democratic al turcilor. Dacă nu consideră că este un întreg, atunci obiecţiile la o soluţie cu două state sunt ilogice.

”A venit timpul să ridicăm ştacheta”

După părerea mea, a venit timpul să ridicăm ştacheta până în acest punct. Cu mentalitatea sa expansionistă şi fără a ţine cont de părerea celor trăiesc pe insulă, Uniunea Europeană a ocupat Ciprul de Sud.

Ar trebui să se retragă imediat. Ceea ce am spus nu este o fantezie. Dacă veţi începe dezbaterea de la acest nivel, o veţi putea orienta către alte niveluri. Însă, în primul rând, veţi depăşi situaţia în care Europa să se manifestă ca şi cum ar avea dreptate.

Nu veţi rămâne doar la stadiul de a sublinia că Uniunea Europeană a ocupat Ciprul de Sud, ci o veţi obliga să facă o alegere. Dacă va rămâne la mentalitatea unui singur stat, atunci este o putere ocupantă şi va trebui să părăsească Ciprul de Sud.

Dacă face abstracţie de turcii de pe insulă, atunci nu are nici măcar dreptul la o opinie privind soluţia cu două state.

Bineînţeles, există şi partea negocierilor diplomatice. Problema cipriotă nu se va soluţiona niciodată cu astfel de jocuri de glezne. Dar de mult a venit timpul ca Turcia să facă ceea ce trebuie.

În acelaşi timp, ar putea construi şi infrastructura materială pentru o soluţie cu două state pe termen mediu sau lung. Pentru că soluţia cu două state este foarte posibilă.

”Criză profundă a ordinii internaționale impuse de SUA”

Nu vorbesc numai despre un vis. Dacă veţi privi rezistenţa de 70 de ani a Turciei şi evoluţiile care s-au înregistrat în ultima vreme pe plan internaţional, veţi vedea că fereastra oportunităţilor pentru realizarea acestui vis se va deschide.

Este corect că în sistemul internaţional, de la Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, modificarea frontierelor este considerată tabu. De fapt, era corect.

Dar prin intervenţia Rusiei în Crimeea am văzut cât de uşor de poate nărui acest tabu. Ceea ce a făcut ca acest tabu să continue în ultimii 70 de ani a fost ordinea liberală internaţională din Statele Unite. Acum, când această ordine se află într-o criză profundă, putem fi martorii renaşterii istoriei.

Puteţi considera ordinea de 70 de ani ca punct central al unei istorii inerte, dar din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, ultimii 70 de ani sunt între paranteze.

Din acest motiv, a fi cu mintea deschisă şi a face calcule şi investiţii privind o posibilă alternativă, în primul rând o soluţie cu două state, sunt lucruri benefice.

Sursa foto: Dreamstime.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *