Ședință la CCR. Judecătorii constituționali discută mai multe contestații la candidaturi, între care a lui Crin Antonescu

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), Foto: AGERPRES

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), Foto: AGERPRES

Judecătorii Curții Constituționale se reunesc miercuri, 12 martie, într-o sedință în care vor discuta trei contestații la candidaturi la alegerile prezidențiale, două dintre ele vizându-l pe Crin Antonescu, au declarat surse din CCR pentru HotNews.

„Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc miercuri, 12 martie 2025, ora 14:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 12 martie 2025, ora 13:30)”, a transmis CCR, într-un comunicat de presă.

Surse din CCR au declarat pentru HotNews că judecătorii constituționali vor analiza două contestații la candidatura lui Crin Antonescu, candidatului coaliției PSD-PNL-UDMR-Minorități. Fostul lider PNL și-a depus candidatura duminică, la sediul BEC, iar marți, BEC i-a validat-o.

Alături de contestația la candidatura lui Antonescu, CCR va discuta și o altă contestație depusă de Maria Marcu, a cărei candidatură a fost respinsă de BEC.

spot_img