Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a cerut țărilor să se pregătească pentru apariția unor noi cazuri de hantavirus, după focarul izbucnit la bordul navei MV Hondius, și a mulțumit Spaniei pentru „compasiunea și solidaritatea” de care a dat dovadă prin primirea vasului de croazieră și evacuarea pasagerilor și a echipajului, notează The Guardian.
Tedros a îndemnat autoritățile să respecte recomandările OMS, care includ o carantină de 42 de zile și monitorizarea permanentă a persoanelor considerate contacte cu risc ridicat.
„În acest moment, nu există semne că asistăm la începutul unui focar mai amplu, însă situația se poate schimba și, având în vedere perioada lungă de incubație a virusului, este posibil să vedem mai multe cazuri în următoarele săptămâni”, a declarat acesta marți, într-o conferință de presă la Madrid.
Nava MV Hondius, care naviga din Argentina către Capul Verde, a ajuns în centrul focarului după ce trei pasageri, un cuplu din Olanda și un cetățean german, au murit din cauza virusului.
Deși hantavirusul este transmis, de regulă, de rozătoare sălbatice, în cazuri rare de contact apropiat el poate fi transmis și de la om la om.
Tedros, care a susținut declarațiile alături de premierul spaniol, Pedro Sánchez, a spus că este probabil să apară noi cazuri din cauza nivelului ridicat de interacțiune dintre pasagerii aflați la bord înainte ca alerta să fie declanșată și înainte ca primul caz să fie confirmat, pe 2 mai.
„Ne așteptăm să apară mai multe cazuri deoarece, după cum vă amintiți, cazul index, primul caz de pe navă, datează din 6 aprilie (…) și a existat foarte multă interacțiune între pasageri. După cum știți, perioada de incubație este de asemenea de șase până la opt săptămâni.
Așadar, din cauza interacțiunilor care au avut loc cât timp oamenii erau încă pe navă, mai ales înainte să fie introduse măsurile de prevenire a infectării, ne așteptăm să apară mai multe cazuri, ca urmare a unor lucruri care s-au întâmplat pe parcursul călătoriei”, a declarat șeful OMS.
Tedros a spus că, după evacuare, responsabilitatea pentru cetățenii aflați la bord revine acum fiecărei țări în parte.
„Sper că vor avea grijă de pacienți și de pasageri, ajutându-i și protejându-și în același timp propriii cetățeni”, a adăugat el.
9 cazuri confirmate după evacuarea pasagerilor de pe navă
OMS a confirmat până acum nouă cazuri de infectare cu varianta Andes a virusului, inclusiv în cazul unei femei din Franța și al unui cetățean american care au fost testați pozitiv după evacuarea de pe navă.
Ministerul spaniol al Sănătății a anunțat marți că unul dintre cei 14 cetățeni spanioli evacuați de pe vas și plasați în carantină la un spital militar din Madrid a fost testat pozitiv pentru hantavirus și prezintă simptome.
„Pacientul care a fost testat preliminar pozitiv ieri a fost confirmat pozitiv pentru hantavirus. Pacientul a prezentat ieri febră ușoară și simptome respiratorii ușoare, însă în prezent este stabil și nu există semne de agravare clinică evidentă”, a transmis ministerul într-un comunicat.
Șeful OMS a adus un omagiu și guvernului spaniol, dar și cetățenilor Spaniei, pentru modul în care au reacționat la situația de pe navă, după ce autoritățile din Cape Verde au refuzat să permită acostarea vasului. Peste 120 de pasageri și membri ai echipajului au fost evacuați din Tenerife, într-o operațiune atent coordonată desfășurată duminică și luni.






