Șeful ONU pentru climă avertizează că au mai rămas doi ani pentru a salva planeta

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Guvernele, liderii mediului de afaceri și băncile de dezvoltare au la dispoziție doi ani pentru a lua măsuri care să împiedice agravarea schimbărilor climatice, a declarat miercuri cel mai înalt responsabil al ONU pentru probleme legate de climă, citat de Reuters.

Schimbari climaticeFoto: Shutterstock

Oamenii de știință afirmă că înjumătățirea emisiilor de gaze cu efect de seră până la sfârșitul acestui deceniu este o măsură crucială pentru a opri creșterea temperaturii medii la nivel global cu 1,5 grade Celsius, creștere care ar duce la intensificarea valurilor caniculare și a fenomenelor meteorologice extreme.

Simon Stiell, secretarul general al Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, a declarat miercuri că următorii doi ani sunt „esențiali pentru salvarea planetei noastre”.

„Încă avem o șansă să facem emisiile de gaze cu efect de seră să se prăbușească, cu ajutorul unei noi generații de planuri naționale privind clima. Dar avem nevoie de aceste planuri acum”, a declarat el la Chatham House, un think tank pentru probleme globale ce își are sediul la Londra.

Stiell a afirmat de asemenea că grupul țărilor G20, care reunește cele mai puternice economii ale lumii, este responsabil de 80% din emisiile globale de carbon și că trebuie să ia urgent măsuri mai ferme în vederea reducerii lor.

Agenția Reuters notează că principalul obiectiv al negocierilor ce vor avea loc anul acesta privind clima va fi atingerea unui consens privind noi ținte de finanțare prin care țările cu economii în curs de dezvoltare să fie ajutate să renunțe la dependența de combustibilii fosili.

Următorul summit COP, în cadrul căruia liderii mondiali și din mediul de afaceri se vor întâlni pentru a discuta problemele legate de climă, va avea loc în luna noiembrie în Azerbaidjan, după ce anteriorul eveniment a avut loc la Dubai.

Oficialul ONU a prezentat mai multe măsuri prin care economiile în curs de dezvoltare pot fi ajutate

Stiell a exemplificat miercuri mai multe modalități prin care țările sărace pot fi ajutate să treacă la o economie mai verde: ștergerea unor datorii, acordarea de credite la dobânzi preferențiale sau implementarea unei noi taxe asupra transporturilor de mărfuri.

Oficialul ONU a spus că veniturile aduse de această taxă ar putea fi folosite pentru programe de dezvoltare în țările sărace, dar că pentru adoptarea unor măsuri precum cele pe care le propune este nevoie de reforme și la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.

Cele două instituții financiare internaționale urmează să își organizeze reuniunile lor anuale mai târziu în cursul acestei luni.

„Miniștrii de finanțe, directorii executivi de companii, investitorii și bancherii direcționează zilnic trilioane de dolari. Este timpul să redirecționăm acești dolari”, a îndemnat Simon Stiell.

El a avertizat că în condițiile în care numeroase țări din jurul lumii urmează să organizeze alegeri anul acesta – printre care Statele Unite, India și Africa de Sud – programele necesare pentru combaterea schimbărilor climatice ajung să fie ignorate sau să „ajungă jos pe agendă”.

spot_imgspot_img