Şeful Pfizer: Oamenii vor avea nevoie probabil de un rapel al vaccinului pentru Covid-19 în decurs de 12 luni după ce s-au vaccinat – Coronavirus

Directorul general al companiei farmaceutice Pfizer, Albert Bourla, a declarat că oamenii vor avea nevoie, ”probabil”, de un rapel al vaccinului pentru Covid-19 în decurs de 12 luni după ce s-au vaccinat complet, transmite CNBC.

Declaraţia a fost făcută publică joi, dar a fost înregistrată pe 1 aprilie, potrivit News.ro.

Bourla a spus că este posibil să fie nevoie ca oamenii să fie vaccinaţi anual pentru coronavirus.

”Un scenariu probabil este acela că va fi probabil necesară a treia doză, undeva între şase şi 12 luni şi apoi, ulterior, va exista o revaccinare anuală, dar toate acestea trebuie confirmate. Şi, din nou, variantele vor juca un rol cheie ”, a declarat Bourla pentru CNBC, în timpul unui eveniment cu CVS Health.

”Este extrem de important să reducem grupul de persoane care pot fi susceptibile la virus”, a spus Bourla.

Comentariul său vine după ce CEO-ul Johnson & Johnson, Alex Gorsky, a declarat pentru CNBC, în februarie, că este posibil ca oamenii să fie nevoiţi să se vaccineze anual împotriva Covid-19, la fel ca pentru gripa sezonieră.

Cercetătorii încă nu ştiu cât durează protecţia împotriva virusului, după ce cineva a fost complet vaccinat.

Pfizer a afirmat la începutul acestei luni că vaccinul său pentru Covid-19 are o eficacitate de peste 91% în protejarea împotriva coronavirusului şi de peste 95% împotriva formelor grave de boală până la şase luni după a doua doză.

Vaccinul Moderna, care utilizează o tehnologie similară cu cea a lui Pfizer, s-a dovedit a fi extrem de eficient la şase luni. Datele Pfizer s-au bazat pe un număr de peste 12.000 de participanţi vaccinaţi.

Cu toate acestea, cercetătorii spun că mai sunt necesare mai multe date pentru a determina dacă protecţia durează după şase luni.

Joi, directorul ştiinţific pentru reacţia la Covid-19 al administraţiei Biden, David Kessler, a declarat că americanii ar trebui să se aştepte să primească rapeluri pentru a se proteja împotriva variantelor de coronavirus.

Kessler le-a spus parlamentarilor americani că vaccinurile autorizate în prezent sunt extrem de protectoare, dar a menţionat că noile variante ar putea reduce eficacitatea acestora.

În februarie, Pfizer şi BioNTech au declarat că testează o a treia doză a vaccinului împotriva Covid-19, pentru a înţelege mai bine răspunsul imun împotriva noilor variante ale virusului.

La sfârşitul lunii trecute, Institutul Naţional pentru Sănătate a început să testeze un nou vaccin împotriva Covid-19 al Moderna în plus faţă de cel pe care îl are deja, conceput pentru a proteja împotriva unei variante problematice găsite pentru prima dată în Africa de Sud.

CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a declarat miercuri, pentru CNBC, că compania speră să aibă un vaccin de rapel pentru vaccinul său cu două doze, disponibil în toamnă,citează News.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *