Senat: Ministrul Cîţu, invitat din nou la audieri în comisiile economică şi de buget – Finante & Banci

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, este invitat luni, începând cu ora 14,00, la o audiere de către comisiile reunite de buget-finanţe şi economică din Senat, potrivit programului afişat pe site-ul instituţiei, scrie Agerpres. Tema audierii vizează “analiza principalelor concluzii ale Raportului de ţară al agenţiei americane de rating Standard&Poors, respectiv menţinerea ratingului suveran al României la nivelul BBB, precum şi aspecte referitoare la perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni”. Iniţial, audierea a fost programată pentru 10 iunie, dar ministrul Cîţu a precizat într-o adresă trimisă preşedintelui Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, că “nu poate da curs invitaţiei din cauza timpului foarte scurt în care a fost transmisă aceasta”.

“Referitor la invitaţia de a participa la şedinţa comună a Comisiei pentru buget-finanţe şi a Comisiei economice din data de 10 iunie vă aduc la cunoştinţă că nu îi voi putea da curs dat fiind timpul scurt în care a fost transmisă aceasta. Vă reamintesc faptul că, potrivit art. 63 alin. 3 din Regulamentul Senatului, invitaţia şi subiectul şedinţei sunt aduse la cunoştinţa celor vizaţi cu un minim de 48 de ore înainte”, se arăta în adresa semnată de Florin Cîţu şi postată de Daniel Zamfir pe Facebook.

Daniel Zamfir preciza, la începutul lunii iunie, pentru AGERPRES, că Florin Cîţu este invitat pentru a explica membrilor celor două comisii diferenţa dintre “perspectiva negativă” a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi “perspectivă pozitivă” a ministrului.

“Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi dublu decât ne spune Cîţu, BNR avertizează în legătură cu împrumuturile excesive şi iminenta prăbuşire a economiei, Agenţia de rating S&P ne spune că ne ducem în jos, în timp ce ministrul nostru de Finanţe ne asigură că ne vom reveni cel mai repede din Europa după corona-criză!, a scris, totodată, parlamentarul PSD pe Facebook.

Pe 5 iunie, Standard & Poor’s a confirmat ratingul României la “BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *