Sergio Aguero va pleca de la Manchester City după zece ani: “Legenda sa va fi gravată cu litere de neşters” – Fotbal

​Golgheterul Sergio Aguero va părăsi echipa Manchester City la finalul acestui sezon, când i se va încheia contractul, a anunţat clubul englez.

Argentinianul de 32 de ani, care a venit de la Atletico Madrid în 2011, a marcat 257 de goluri în 384 de apariţii pentru City.

“Contribuţia lui Sergio la Manchester City în ultimii zece ani nu poate fi pusă la îndoială. Legenda sa va fi gravată cu litere de neşters în memoria tuturor celor care iubesc clubul şi poate chiar şi în cea a celor care iubesc fotbalul pur şi simplu”, a declarat preşedintele clubului, Khaldoon Al Mubarak.

“Cu îndrumarea patronilor şi cu contribuţiile multor jucători, am câştigat un loc printre cei mai mari din lume”, a spus Aguero.

Kun Aguero va fi onorat cu o statuie la Etihad Stadium, alături de Vincent Kompany şi David Silva.

Aguero a jucat un rol important în renaşterea echipei în ultimii ani, marcând celebrul gol câştigător din prelungiri împotriva QPR, în 2012, care a adus primul titlu al clubului după 44 de ani. De atunci, el a ajutat pe Manchester City să câştige încă trei titluri în Premier League, o dată Cupa Angliei şi de cinci ori Cupa Ligii.

Ultimul an la City a fost însă unul de coşmar pentru jucător, până acum. Mai întâi accidentat la genunchi, apoi bolnav de Covid-19, Aguero a fost puţin folosit de Pep Guardiola (14 jocuri, din care numai cinci ca titular), scrie News.ro.

Următoarea destinaţie a lui Aguero este, potrivit mass-media spaniolă, FC Barcelona, unde îşi va regăsi bunul său prieten, Lionel Messi, dacă acesta din urmă va rămâne în Catalonia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *