Serie A: Napoli vs Juventus – Derbiul absențelor din atac – Pariuri

Meci de fotbal cu o rivalitate istorică, începută în perioada în care Diego Armando Maradona, cel care acum dă numele arenei din Napoli, lupta aproape de unul singur ca să întrerupă dominația piemontezilor. Schimburile de jucători sunt aproape interzise, iar Juve are mereu viață grea în partidele de lângă vezuviu. Napoli – Juventus se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, în etapa a 3-a din Serie A.

Napoli schimbă antrenorul în fiecare sezon, în căutarea titlului care lipsește de pe vremea lui Maradona. Dar, gruparea napoletană nu găsește stabilitate și strălucire, investițiile nefiind la nivelul granzilor campionatului. Startul în actuala stagiune este ideal, cu 6 puncte în două runde.

Osimhen este vedeta care crește lângă Mertens și Zielinski, iar Koulibaly tot bate din picior că vrea să plece la mai bine. Liderul formației rămâne Insigne, campion al Europei vara trecută.

Luciano Spalletti a fost adus să pună ordine într-o formație care termină stagiunile fără suflu, deși startul oferă speranțe.

Lorenzo Insigne a părăsit cantonamentul echipei naționale a Italiei din motive familiale, dar împotriva echipei Juventus ar trebui să joace. Poate lipsi Lobotka, care a fost accidentat în timpul meciului dintre Slovacia și Cipru.

În pauza competițională, Napoli a cedat dureros meciul amical cu Benevento, 1-5, dar are scuza multor absențe.

Juventus Torino a început slab, un singur punct strâns, iar situația aduce a început de criză. Piemontezii își caută oameni de gol după plecarea lui Cristiano Ronaldo.

Tânărul MKennie vine lângă Morata și Chiesa să ajute atacul, acolo unde își caută locul și Dybala. A fost ratat Pjanici, ajuns la Beșiktaș de la Barcelona. A venit însă Manuel Locatelli, revelația de la națională, cumpărat de la Sassuolo.

Max Allegri nu va putea conta pe jucătorii sud-americani pentru meciul de pe stadionul „Maradona”, deoarece au revenit prea târziu la lot Alex Sandro, Danilo, Dybala, Bentancur și Cuadrado.

Va lipsi un om important de gol la Juventus, Chiesa, care în ultimele ore, a acuzat o problemă medicală și n-a făcut deplasarea. Așadar, cei mai importanți oameni ofensivi, Insigne, respectiv Chiesa au diverse probleme, sărăcind atacurile propriilor grupări.

Sezonul trecut, meciul fusese în centrul a mii de discuții. După ce Elmas și Zielinski au fost depistați cu Covid, Napoli nu a fost lăsată să se prezente la meci, după ce autoritățile sanitate ale orașului Torino au interzis acest lucru.

Juve a câștigat la masa verde, inițial, dar Napoli a apelat la CONI și a obținut disputarea meciului pe teren, în ianuarie 2021.

0-2 goluri în meci are cota 1,95 la Superbet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *