Simona Halep nu s-a înscris la WTA Stuttgart – A fost semifinalistă la ediția din 2021

​Simona Halep nu se află pe lista jucătoarelor care vor participa la turneul WTA de la Stuttgart (de categorie 500, zgură indoor). Jucătoarea noastră a fost semifinalistă la ediția din 2021, fiind învinsă de Aryna Sabalenka (6-3, 6-2).

Simona HalepFoto: Frederic J. BROWN / AFP / Profimedia

În această perioadă, Simona joacă la Miami (meciul cu Daria Saville din turul al doilea va fi LiveText pe HotNews.ro în cursul zilei de joi), iar apoi va participa în premieră la turneul de la Charleston (SUA – zgură, de categorie 500). Competiția va avea loc în perioada 4-10 aprilie.

Turneul WTA 500 de la Stuttgart are loc în perioada 18-24 aprilie, iar de obicei Simona participa la turneul german.

Singura variantă prin care Halep și-ar putea face totuși apariția la Stuttgart ar fi ca fosta lideră WTA să ceară pe ultima sută de metri un wild card (procedură care se practică atunci când este vorba de jucătoare importante).

La Stuttgart și-au anunțat prezența sportive precum Iga Swiatek, Maria Sakkari, Barbora Krejcikova, Aryna Sabalenka și Paula Badosa.

Ultima campioană de la Stuttgart este Ashleigh Barty (retrasă între timp din tenis), australianca trecând în finală de Aryna Sabalenka.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *