Situația Ungariei s-a înrăutățit și mai mult – în PE se lucrează deja la următorul raport Sargentini

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Situaţia din Ungaria s-a înrăutăţit şi mai mult după septembrie 2018, când Parlamentul European a adoptat cu o majoritate de două treimi raportul elaborat de Judith Sargentini cu privire la situaţia statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale, din Ungaria.

Viktor OrbanFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

Aceasta este opinia europarlamentarului francez al Partidului Verzilor, Gwendoline Delbos-Corfiel, care, din însărcinarea Parlamentului European, va elabora un nou raport despre faptul că în Ungaria sunt grav încălcate valorile fundamentale ale UE, scrie Nepszava, citat de Rador.

Proiectul raportului va fi prezentat miercuri de Gwendoline Delbos-Corfiel în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Varianta finală va fi elaborată după depunerea amendamentelor și votul în comisie și apoi în plen.

În raportul din 2018, Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorările sale în 12 domenii, începând de la funcționarea sistemului constituțional, corupție, incompatibilitate, conflicte de interese şi până la libertatea de exprimare și a vieţii științifice, şi a solicitat Consiliului UE al miniștrilor statelor membre să demareze procedura conform Articolului 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei din cauza riscurilor privind promovarea valorilor UE.

Guvernele ţărilor membre ale UE au demarat procesul, în care, în prima etapă, miniştrii lor organizează dezbateri şi audieri, iar ulterior vor formula recomandări, şi în cele din urmă ar putea priva Guvernul ungar de dreptul de vot dacă consideră că obiecțiile Parlamentului European sunt justificate. Însă, procedura se află în continuare în prima fază, deoarece miniştrii guvernelor ţărilor membre ale UE nu ajung la un consens privind continuarea procesului.

Potrivit proiectului elaborat de Delbos-Corfield, preocupările sunt aceleași ca şi acum patru ani, ba mai mult, între timp au apărut mai multe probleme, cum ar fi ştirbirea în continaure a pluralismului mass-media şi a independenţiei justiţiei.

În lipsa unei poziţii ferme a UE, Ungaria a devenit acum o autocrație electorală, a spus europarlamentarul francez, care a adăugat: tocmai de aceea a solicitat Consiliului UE să meargă mai departe în procedura conform Articolului 7, să facă recomandări Guvernului ungar şi să stabilească termene-limită pentru îndeplinirea recomadărilor respective.

Toate acestea nu necesită acordul deplin al statelor membre, a atras atenţia Delbos-Corfield. Raportorul şi-a reiterat apelul lansat Comisiei Europene de a nu aproba Planul de Redresare al Ungariei din cauza riscurilor de utilizare abuzivă a fondurilor comunitare. Minsitrul abilitat al Guvernului ungar va fi audiat cel mai probabil pe 23 mai în cadrul procedurii demarate conform Articolului 7 al Tratatului UE.

spot_imgspot_img