Șoferi prinși fără rovinietă sau taxa de pod: Ce firme vor livra acasă amenzile. Contract de peste 34,8 milioane de lei

​Șoferii prinși că au circulat pe drumurile naţionale, fără plata rovinietei sau a taxelor speciale de drum, vor primi amenzile acasă prin Poșta Română și alte două firme care au depus singura ofertă în cadrul unei licitații de peste 34,8 milioane de lei organizate de CNAIR.

Statia de taxare Fetesti-CernavodaFoto: AGERPRES

Anunțul atribuirii contractului pe 24 de luni a fost făcut marți de Poșta Română, care a comunicat doar faptul că a câștigat acest contract împreună cu Sucursala Fabrica de Timbre și că vor presta servicii de imprimare şi distribuire de procese verbale transmise contravenienţilor, de către CNAIR.

Ce firme au câștigat de fapt contractul

În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul nu apare încă a fi atribuit, dar se poate observa că în cadrul licitației a fost depusă o singură ofertă, în care pe lângă Poșta Română mai apare o firmă ca subcontractant: Zipper Services.

  • Zipper Services este deținută de compania ungară ANY Security Printing Company (60%) și de Doru Vîjiianu, directorul general al firmei românești, potrivit Profit.ro.

Pe site-ul propriu, Zipper spune că este parte a grupului de firme format din ANY Security Printing Company si Tipoholding, companii care își desfășoară activitatea în 5 tari (Bulgaria, Moldova, România, Slovacia, Ungaria).

În caietul de sarcini al licitației se spune că Procesul verbal de constarare a contravenției (PVCC) se va comunica destinatarului prin serviciu de trimtere recomandată cu confirmare de primire sau, în subsidiar, prin afișare la sediul / dociliul acestuia conform Deciziei ICCJ nr. 10/2013.

„Afișarea la domiciliul / sediul contravenientului se poate realiza doar după epuizarea unei încercări de comunicare prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire sau după expirarea termenului de păstrare înscris în AI (aviz de înștiințare) cu privire la existența unei corespondențe pe numele destinatarului.

AI se întocmește în situația în care nu s-a reușit comunicarea prin serviciu de trimitere recomandată și se lasă la domiciliul / sediul contravenientului în aceeași zi.”, se arată în caietul de sarcini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *