Soluția britanică pentru extinderea programului de imunizare contra Covid-19: Vaccinurile vor fi administrate și de farmaciști – Coronavirus

Farmaciile din Anglia vor începe să administreze vaccinuri contra Covid-19, această soluție de extindere a campaniei de inoculare fiind aleasă în condițiile în care guvernul britanic vrea să-i vaccineze pe toți cei din cele mai vulnerabile segmente ale populației până la mijlocul lunii viitoare.

Primele șase farmacii care intră în program vor începe vaccinările de joi, potrivit Guardian.

Acestea au fost alese pentru administrarea vaccinurilor pentru că pot gestiona volume mari și permite distanțarea socială, a spus ministrul sănătății, Matt Hancock, adăugând că este un lucru extraordinar că inoculările vor fi posibile în acest fel.

”Farmaciile sunt în centrul comunităților locale și vor face diferența în programul de administrare prin oferirea de locuri convenabile, locale, pentru cei eligibili să fie vaccinați”, a dăugat acesta.

Până la sfârșitul lunii, peste 200 de farmaciști locali vor putea să efectueze vaccinări, potrivit agenției britenice pentru sănătate.

Farmaciile se adaugă, astfel, celor 200 de spitale, 800 de medici de familie și 7 centre de vaccinare în masă unde sunt deja efectuate inoculările.

Liderul opoziției laburiste, Keir Starmer, a cerut guvernului să meargă și mai departe și să folosească cele 11.500 de farmacii din Anglia pentru vaccinări cu program non-stop.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *