Somalia este din nou în pragul foametei

Somalia este în pragul foametei după precipitaţii insuficiente în cel de-al patrulea sezon ploios consecutiv, a avertizat marţi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU (FAO), citată de Reuters și Agerpres.

Foamete SomaliaFoto: Flickr

„Sute de mii de somalezi se află într-un real pericol de foamete şi deces”, a spus Etienne Peterschmitt. Recoltele au fost practic inexistente după ce precipitaţiile au fost cu 40% până la 70% mai mici decât de obicei, în funcţie de regiune.

Preţurile alimentelor au crescut brusc, iar ajutorul umanitar soseşte cu întârziere, a spus Peterschmitt.

Circa 7,1 milioane de persoane, echivalentul a 45% din populaţia ţării, întâmpină dificultăţi în procurarea hranei pentru membrii familiilor lor, a spus el. De la jumătatea lui aprilie, numărul persoanelor afectate cel mai dramatic de acest dezastru şi care se confruntă cu foametea a crescut cu 160%, ajungând la 213.000, a spus el.

Circa trei milioane de vite au murit în urma secetei şi a bolilor. Circa 1,5 milioane de copii suferă de malnutriţie acută. Conflictul de pe teritoriul ţării împiedică aprovizionarea cu bunuri.

Africa se confruntă cu un „uragan al foametei”

Potrivit lui Peterschmitt, FAO are nevoie de 105 milioane de dolari pentru a oferi oamenilor din zonele rurale bani lichizi cu care să-şi cumpere alimente şi pentru sprijinirea agriculturii astfel încât viitoarele recolte să-i facă să rămână în satele unde locuiesc în prezent.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat la jumătatea lunii martie că țările sărace s-ar putea confrunta cu un „uragan al foametei” din cauza războiului din Ucraina după ce prețul alimentelor a ajuns deja la un nivel record.

În total, „45 de ţări africane şi ţări mai puţin dezvoltate importă cel puţin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia – 18 dintre aceste ţări importă cel puţin 50%.

Acestea includ ţări precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen”, a spus şeful ONU, cerând oprirea cât mai rapidă a ostilităţilor.

Te-ar putea interesa și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *