Soția lui Novak Djokovic, mesaj de Crăciunul pe stil vechi: „Vom creşte din această experienţă” – Tenis

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Jelena, soţia lui Novak Djokovic, a postat, vineri, un mesaj cu ocazia Crăciunului „pe stil vechi”, ea notând că şi-ar fi dorit să fie împreună cu soţul său, care se află în aceste zile într-un hotel de carantină din Melbourne folosit ca un centru de detenţie pentru imigranţi, după ce sârbului i-a fost interzisă joi intrarea în țară pentru a-și apăra titlul la Australian Open.

„Este Crăciunul astăzi pentru noi, urările mele sunt ca toată lumea să fie sănătoasă, fericită, în siguranţă şi împreună cu familia. Ne dorim să fim cu toţii împreună astăzi, dar consolarea mea este că cel puţin suntem sănătoşi. Şi vom creşte din această experienţă.

Vă mulţumesc, dragi oameni din toată lumea pentru că v-aţi folosit vocea pentru a-i transmite afecţiune soţului meu. Respir adânc ca să mă calmez şi să găsesc recunoştinţă (şi înţelegere) în acest moment pentru tot ce se întâmplă.

Singura lege pe care ar trebui cu toţii să o respectăm dincolo de orice frontieră este Iubirea şi respectul pentru altă fiinţă umană. Iubirea şi iertarea nu sunt niciodată o greşeală, ci sunt o forţă”, a scris Jelena Djokovic pe Instagram.

Desfășurarea evenimentelor pe scurt

  • Djokovic și echipa sa aterizează la Melbourne la ora locală 23:15.
  • Inițial, aceștia nu au voie să părăsească avionul cu care au venit.
  • Ministrul Sportului din Australia a anunțat că Djokovic nu are dreptul să intre în țară.
  • Djokovic s-a aflat în custodia poliţiei de frontieră australiene timp de 8 ore, iar el a avut acces la telefonul mobil după 3 ore. Srdjan, tatăl sportivului, a afirmat că fiul său este ţinut captiv (Nole a fost izolat într-o cameră și a fost păzit de doi polițiști).
  • În acest caz s-au implicat şi Ambasada Serbiei, dar şi ambasadorul australian din Serbia. De asemenea, președintele Serbiei a acuzat Australia de „rele tratamente” față de Novak Djokovic și a cerut ca acesta să fie primit în țară de urgență.
  • După mai bine de 8 ore de audieri, Novak Djokovic nu a reușit să prezinte suficiente dovezi pentru scutirea lui de la vaccin și a fost rugat să părăsească Australia.
  • Novak Djokovic a făcut apel la decizia de expulzare, iar un judecător a analizat cazul joi.
  • Judecătorul însărcinat cu cazul sârbului a amânat decizia până luni dimineața, neavând toate documentele necesare. Nole va rămâne în Australia până la verdict.
spot_imgspot_img