Spanac. Urzici. Salvează-ți genomul cu spanac și urzici. Ia cu lipie, vin de la Letea si Da 5 Bloods-Netflix – Perspektiva

​Ceafa de porc, mititeii, cartofii prăjiți, sarmale, brânza cu roșii fac parte din OM. Din genOM. E tabiet, e tabu, e “injecția” drogaților. Aici, la acest nivel superior, găsim nemuritoarele și trecătoarele frunze de spanac și urzică. Ce ne-am face fără? Aduc aici omagiu acestor verzituri. Care merg bine în uichendul ăsta cu un Cal de Letea-Aligote și cu o lipie și cu DA5Bloods, filmul lui Spike Lee, Netflix. Un film de râs unde nu știi cum dar niște afro americani râd de afro-americani.

Acestor nemernice nimicuri fără de care n-am avea genom. Ce sunt ele? Niște idiotizați de atâta wikipedia și gugălit spun că îți irigă creierul, îți scoală neputințele, au nuș ce vitaminizări, îți însănătoșește sângele. Hai sictir! Băi, nu v-ați săturat să gândit ca mistria, ca lopețile, utilitar. Băi, urzicile și spanacul te înebunesc. Ieși din foder. Scoate capul din nisip. Pentru atâta lucru nu și-ar ridica Dumnezeul-pământ deștul ca să facă spanac și urzici. Păi, nici nu s-ar ridica din pat pentru grămăjoarele astea.

Păi, ce câștigă? 5 lei grămada de urzici? 7 lei kilu de spanac.
Atâta e acum la început. În febra trufandalelor, iar peste 2 zile, 7 zile, prețurile se prăbușesc. Cad în cap. Deci, nu-i rentabil. Dacă Dumnezeu n-are chef, comersantul ce să zică? Mai mult se chinuie să-și plătească slugile-culegătorii. Când mă voi face mare vreau să mă fac culegător de urzici în pădure….

E o febrilitate de a scoate pe piață – de a hali spanacul și urzica. Dar de ce?
Păi, cum spuneam, urzica și spanacul lovesc adânc la genomul nostru. Alături de ceafă, mici, cartofi prăjiți, sarmale, roșia cu brânză. Doamne, dar gogoșarul cu țuică de prune, ce are? Spănăceala, urziceala sunt semne de primăvară. Autentică. Nu mai priviți ca mâțele în calendare! E primăvară, e semn de descătușare. Gata nu mai stăm încordați în cojoace. Căutăm ca urșii ceva tonic, să mirosim a primăvară, să ne transformăm în primăvară. De asta căutăm în piață urzici și spanac. Vrem să ne facem primăvară, să ieșim din greața cârnățăriei și a fasolei, din deștele groase de sare de la atâta stătute mâncăruri de iarnă.

Vrem să trăim!
Să simțim că trăim, că izbucnim, că ne desfacem ca florile. Când în jurul nostru copacii se despică în muguri, vrem și noi să ne înverzim. Asta e. Nu ni se scoală din senin. Genomul ni se înmugurește. Vrea viață. Scoate genomul la plimbare, mergi în piață și rupe urzica, rupe spanacul. Suntem înebuniți după plantele astea care n-au fost clonate. Nu-s în supermarketuri că nu-s clonate.

Hai, în piață, spănăcește-te, urzică-te!
Și ia și un vin alb Caii de la Letea. Și ia și o lipie. Mănâncă ca lupii.
Și vezi pe NETFLIX farsa Da 5 Bloods – acolo 4 afro-americani pleacă să ia o comoară îngropată pe vremea războiului Vietnam. Și și-o iau ca boii. F mișto Spike Lee. Merge cu spanac, urzici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *