Speranță pentru organizarea evenimentelor în România! Un singur om s-a infectat în urma celor din București și Cluj-Napoca – Capital

Speranță pentru organizarea evenimentelor în România!

Potrivit informațiilor oferite de către autorități, evenimentele respective au avut loc în perioada 14-16 mai. Persoana infectată cu COVID-19 este din Cluj și a primit rezultatul la opt zile după concertul organizat la Opera Națională din Cluj.

Amintim că Trei dintre evenimentele-pilot au avut loc la interior și unul la exterior. În acest context, epidemiologii au explicat că acest lucru poate poate însemna şi că spectatorul s-a infectat în altă parte, potrivit stirileprotv.ro

Spectatorii au participat la piese de teatru și concerte de operă

Organizarea acestor evenimente-pilot în domeniul cultural a fost aprobată prin decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), cu respectarea limitei de ocupare a 70% din spațiu. Pe parcursul monitorizării, fiecare participant a fost rugat să evite zonele aglomerate, dar și interacțiunile cu persoane necunoscute.

Trebuie menționat că spectatorii au participat la piese de teatru și concerte de operă, la Opera Națională și Teatrul Național din București și, respectiv, la Opera din Cluj-Napoca.

Totodată, experimentul este considerat un succes și oferă speranța organizării mai multor evenimente sportive și culturale cu participare mare a publicului. Astfel, reprezentanții Ministerului Culturii recomandă ca organizatorii de evenimente să aibă mai multe puncte de testare, ori participanții să vină cu testele deja efectuate.

Coronavirus în România 10 iunie

Până astăzi, 10 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.427 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.043.604 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 133 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 54 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 31.531 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Sursa foto: Pexels.com

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *