Indiferent de vârstă, copiii au nevoie de stabilitate și sprijin emoțional din partea părinților. Rolul de mama și tata nu doar că prefațează primele modele de urmat, dar contribuie și la transmiterea principalelor valori, modelând comportamentele și reperele morale. Importanța acestui mediu suportiv este marcată prin data de 15 mai, care celebrează Ziua Internațională a Familiei.
Pe lângă impactul general asupra evoluției celui mic, implicarea adulților este fundamentală și în asimilarea cunoștințelor lingvistice. Din acest motiv, Novakid, platforma de limba engleză pentru juniori cu vârste între 4-12 ani, ți-a pregătit un articol cu sfaturi pentru participarea activă în progresul educațional al copilului.
Informează-te cu privire la etapele învățării
Înainte de toate, este necesar să cunoști fazele procesului de dobândire a unei limbi secundare. Există 5 etape prin care micuțul tău va trece: perioada de tăcere (ascultă și nu are curaj să vorbească), producția timpurie (începe să spună câteva expresii și cuvinte), apariția vorbirii (formează propoziții de bază), fluența intermediară (este capabil să se implice în conversații de bază) și fluența avansată (se apropie de un vorbitor nativ de limba engleză).
Desigur, fiecare copil are propriul ritm de învățare, iar misiunea ta este să fii atent la nevoile lui și să te adaptezi pe parcurs. Încearcă să nu pui presiune, ci creează un mediu sigur, în care să se simtă liber să vorbească, să își exprime ideile și să accepte greșelile ca parte naturală a procesului.
Valorifică timpul petrecut împreună
Chiar dacă tu faci toate eforturile pentru a crea un cadru propice, pot apărea provocări. De exemplu, copilul poate prefera să nu vorbească, din frica de eșec, sau își poate pierde interesul dacă nu observă rezultate imediate. De aceea, este important să îl încurajezi, explicându-i că fiecare pas înainte, oricât de nesemnificativ ar părea, contează pe termen lung. În învățarea unei limbi străine, călătoria este mai valoroasă decât destinația, iar el trebuie să se bucure de întreaga aventură.
În depășirea obstacolelor, momentele petrecute împreună au un rol cheie. La vârste fragede, inclusiv scurtele dialoguri sau treburi casnice pot contribui la îmbunătățirea abilităților lingvistice. De pildă, dacă gătiți, transformă-l în ajutor de bucătar: spune-i un articol de care ai nevoie, iar el trebuie să își dea seama care este acela. Înainte de somn, vă puteți bucura de o poveste. Pe măsură ce citești, adresează întrebări despre acțiune, precum „Ce crezi că se va întâmpla în continuare?”. Activitățile de acest gen stimulează folosirea cuvintelor noi pentru exprimarea ideilor.
Menține o comunicare deschisă cu profesorii
Bineînțeles, în procesul de asimilare a limbii engleze e de dorit să se apeleze și la școli specializate. Novakid este una dintre opțiuni, încurajând implicarea activă a părinților. În secțiunea „Realizări” se poate observa evoluția juniorului, fiind disponibile și sarcinile care urmează a fi parcurse pentru a trece la următorul nivel. De asemenea, profesorul oferă feedback după fiecare lecție, aducând în atenție ce aspecte ar trebui îmbunătățite.
Elena Campanella, Director al Corpului Profesoral Novakid, punctează: „Coparticiparea familiei este extrem de benefică și poate avea un impact semnificativ asupra progresului unui copil din multiple puncte de vedere. Atunci când membrii familiei se interesează activ de procesul de învățare al juniorului, oferă suport emoțional și motivație. În special pentru cei de vârste fragede, faptul că un părinte sau o figură cunoscută participă sau sprijină studiul poate fi util la reducerea anxietății asociate cu învățarea online și cu interacțiunea alături de un profesor dintr-un mediu cultural diferit”.
Dacă dorești să vezi cum decurg sesiunile de studiu în cadrul Novakid, poți programa chiar acum pentru micuțul tău o lecție de probă gratuită!






